73 de ani de la naşterea lui Nicolae Dobrin

Astăzi se împlinesc 73 de ani de la naşterea lui Nicolae Dobrin. Gâscanul sau Prinţul din Trivale, aşa cum era cunoscut de iubitorii sportului rege, a fost ales de trei ori cel mai bun fotbalist al României, în anii 1966, 1967 şi 1971. Geniul său fotbalistic a bucurat milioane de români în anii ’60-’80.  sursa: Wikipedia sursa foto: Prosport

FC Argeș îi datorează cei mai buni ani din istoria clubului, încununați cu cele două titluri de campioană a României în anii 1972 și 1979. Gâscanul a murit pe 26 octombrie 2007 la Spitalul Judeţean Argeş, după ce a pierdut lupta cu cancerul.

Cariera de fotbalist

A debutat în prima divizie la vârsta de 14 ani şi 10 luni, într-un meci Ştiinţa ClujDinamo Piteşti, dând dovadă de calităţi tehnico-tactice deosebite. A evoluat aproape întreaga sa carieră pentru echipa FC Argeş Piteşti, cu care a câştigat două titluri de campion naţional, în 1972 şi 1979. Dobrin a contribuit decisiv la câştigarea titlului din 1979, înscriind în prelungiri golul victoriei argeşene în faţa contracandidaţilor de la Dinamo Bucureşti. Într-un singur an,19811982 a evoluat la altă echipă, CS Târgovişte, deşi a avut oferte de la granzii Universitatea Craiova şi Dinamo Bucureşti. A participat la 409 meciuri în prima divizie naţională, înscriind 111 goluri. Ultimul meci în prima ligă a fost FC Argeş – FC Bihor 2-0, pe 14 iunie 1983. În sezonul ’85-’86, el a fost antrenor-jucător la CS Botoşani, la clubul moldav realizindu-şi cu adevărat retragerea din cariera de fotbalist.

A ratat Mondialul din Mexic

În echipa naţională a debutat la vârsta de 19 ani, la 1 iunie 1966, cu ocazia meciul de fotbal RFG – România, terminat cu scorul de 1-0. A îmbrăcat tricoul naţionalei României de 48 de ori, marcând pentru aceasta de şase ori. Ultimul meci pentru echipa naţională a fost cu ocazia meciului România – RDG, desfăşurat în 2 aprilie 1980. S-a calificat, împreună cu echipa naţională de fotbal a României la Campionatul Mondial de fotbal din Mexic, 1970, unde nu a jucat nici un minut, datorită unui conflict cu antrenorul Angelo Niculescu.

Dorit de Real Madrid

Nicolae Dobrin este cunoscut şi pentru ratarea unui transfer la Real Madrid. După ce a jucat împotriva spaniolilor în Liga Campionilor, înscriind un gol, Santiago Bernabéu, faimosul preşedinte al madrilenilor, a fost atât de impresionat de calităţile lui Dobrin, încât ar fi fost dispus să ofere 2 milioane de dolari pentru a-l transfera, o sumă enormă pentru acele vremuri. Datorită regimului din România, Bernabeu a trebuit să poarte discuţii chiar cu Nicolae Ceauşescu, dar nu a reuşit să-l convingă, deoarece conform propagandei oficiale, Dobrin era „bun naţional” şi nu putea fi „înstrăinat”. S-a spus că a fost cel mai mare regret din viaţa lui Dobrin, deşi a participat la meciul de retragere al lui Francisco Gento, în faimosul tricou „blanco” al lui Real Madrid, ocazie cu care Santiago Bernabeu a făcut o ultimă încercare nereuşită de a-l păstra pe jucătorul român la Madrid.

Familia alb-violetă nu te va uita niciodată! Odihneşte-te în pace, nea Gicule!

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds