Amical FC Argeş – Academica Clinceni, sâmbătă, de la ora 11!

FC Argeş va disputa sâmbătă de la ora 11 cel de-al doilea meci de pregătire din această vară. Echipa noastră va întâlni de la ora 11, pe FC Academica Clinceni, pe terenul central al stadionului Nicolae Dobrin.
Pentru alb-violeţi, partida cu ilfovenii este primul test de verificare cu o echipă de valoare apropiată, piteştenii întâlnind săptămâna trecută, în primul amical din perioada precompetiţională, pe ACS Basarabi Curtea de Argeş, echipă de Liga a IV-a, de care au trecut cu 4-0. Emil Săndoi, antrenorul echipei noastre are ocazia să-i prezinte publicului piteştean care va fi prezent la acest amical şi pe cei 5 fotbaliştii aduşi în această vară. Este vorba de mijlocaşul Alin Buleică, fundaşul Costinel Gugu, portarul Andrei Ureche şi fundaşii Grigore Turda şi Raul Hreniuc. Academica Clinceni se anunţă în noul sezon o nucă extrem de tare datorită faptului că a fost preluată recent de Gigi Becali care îşi doreşte să-i transforme pe ilfoveni în satelitul FCSB.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.