Cristian Gentea, preşedintele clubului FC Argeş, are ambiţii mari în noul sezon: “În Liga I ne-am propus să fim în zona play-off-ului!”

FC Argeş a revenit în Liga I după o absenţă de 11 ani iar Piteştiul va avea din nou echipă pe prima scenă fotbalistică a ţării. Meritul cel mai mare în obţinerea acestei performanţe îl au jucătorii şi staff-ul tehnic, dar şi conducătorii clubului care au stabilit strategia câştigă­toa­re. Această promovare nu ar fi fost posibilă fără sprijinul financiar al Primăriei Piteşti care prin Consiliul Local au alocat banii necesari pentru asigurarea unui buget care să permită atingerea acestui obiectiv.

O mare contribuţie în atingerea acestui obiectiv a avut şi consilierul local, Cristian Gentea, preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului FC Argeş care s-a preocupat permanent ca echipa de fotbal Campionii FC Argeş să beneficieze de cele mai bune condiţii pentru a face performanţă. Chiar dacă secţia de fotbal s-a desprins vara trecută de clubul FC Argeş şi a devenit structură privată pentru a putea avea drept de promovare în Liga I, Gentea a rămas aproape de echipă din postura de reprezentant al Consiliului Local, fiind artizanul acestei performanţe şi omul care s-a zbătut cel mai mult ca echipei să nu-i lipsească nimic în drumul către marea performanţă. Într-un interviu acordat cotidianului Curierul zilei, Cristian Gentea a vorbit despre sezonul recent încheiat şi a prezentat strategia pentru următoarea ediţie de campionat.

“Un sezon încheiat aşa cum ne-am dorit”

FC Argeş a revenit în Liga I după o absenţă de 11 ani. Care credeţi că a fost secretul acestei reuşite?
-Munca şi dăruirea jucătorilor. Bineînţeles omogenitatea echipei pentru că lotul nu s-a schimbat foarte mult. Băieţii au jucat mult timp împreună iar Ionuţ Badea şi staff-ul său au făcut tot ce era omeneşte posibil ca să ajungem în acest punct pe care ni-l doream cu toţii.
Cum aţi caracteriza acest sezon şi care au fost momentele critice?
-Sezonul a avut şi bune şi rele, ca să fim cinstiţi, iar acest play-off ne-a avantajat cu siguranţă, mai ales sistemul care s-a desfăşurat. Trebuie să fiu corect până la capăt, nu ştiu unde ne-am fi aflat dacă s-ar fi jucat toate meciurile. Până la urmă a fost un sezon care s-a încheiat aşa cum ne-am dorit.
Aţi mers pe mâna antrenonorului Ionuţ Badea care s-a dovedit a fi în final cartea câştigătoare….
-Este un antrenor cu experienţă, un antrenor bine pregătit din punct de vedere profesional şi a avut o strategie foarte bună pe care a aplicat-o până la capăt.

“Mi-am dorit foarte mult să ajungem în prima ligă!”

Câte nopţi nedormite aţi avut din cauza echipei?
-Foarte multe nopţi nedormite! Probabil de aici şi descătuşarea din final când am cedat nervos.
Cum trăieşte preşedintele Cristian Gentea meciurile echipei?
La cote maxime!. Aţi văzut în tribună…. Îmi place foarte mult fenomenul în sine şi mi-am dorit pentru Argeş ca echipa noastră să revină acolo unde a fost.
Dacă aţi face un Top 3 al jucătorilor din acest sezon cum ar arăta acesta?
-Apreciez toată echipa. Nu cred că este cazul acum să fac un clasament pentru că este meritul tuturor!.
Suporterii şi piteştenii aşteaptă transferuri pentru că timpul este destul de scurt până la începerea noului sezon. Cum va arăta campania de transferuri?
-Campania de transferuri a început deja la noi. Aşa cum bine ştiţi, am făcut două transferuri. L-am luat pe Honciu şi pe Mediop. Chiar astăzi (n.r. ieri) avem o întâlnire cu antrenorul Ionuţ Badea care ne-a prezentat posturile pe care are nevoie de întăriri. Este în discuţii cu mai mulţi jucători. Sperăm ca aceştia să vină la Piteşti. De fapt, cred că aţi văzut şi declaraţia lui Mediop care a spus că ar fi venit şi pentru Liga a II-a. Avem mai multe variante şi vom alege pe cele mai bune.

Discuţii cu doi sponsori foarte importanţi

Care va fi obiectivul echipei în noul sezon?
-Ce îmi propun eu, este să aduc oameni cu bani lângă echipă, să avem un buget serios care să ne permită să ne situăm la jumătatea clasamentului, către zona play-off-ului.
Despre bugetul echipei ce ne puteţi spune?
-Ştiţi cam care a fost partea membrilor fondatori şi sper să rămână la fel. În afară de contribuţia celor două societăţi, am adus şi sponsorii. Ne bazăm şi pe banii care vor veni de la televiziuni pentru promovarea pe care am obţinut-o şi o a treia treime sper să rezolvăm cu noii sponsori de care vă vorbeam.
Aţi declarat că veţi aduce doi sponsori foarte importanţi. Care mai este stadiul discuţiilor?
-Este vorba de o firmă mare din energie care trebuie să vină săptămâna asta şi va veni cu siguranţă, apoi de investitorul din Anglia, firma de management sportiv din Liverpool, care vine la Piteşti pe 12 august.
FC Argeş este un brand al judeţului. Care sunt paşii pe care îi veţi face ca acest diamant să revină la strălucirea de odinioară?
-Întărim echipa pe posturile pe care antrenorul le consideră deficitare, asigurăm un buget aşa cum trebuie şi bineînţeles stadionul. Se va face un stadion nou care va arăta impecabil. Toate acestea cumulate, eu cred că vor aduce multă bucurie argeşenilor.

“Vom sprijini totdeauna performanţa”

Piteştiul va avea în sezonul viitor trei echipe în prima ligă: fotbal, baschet şi volei…
-Da, aşa este. Este destul de greu… Noi am înfiinţat şi multe secţii la FC Argeş şi trebuie să îi susţinem pe aceia care fac performanţă. Asta nu înseamnă că nu nu vom aloca bani şi pentru sportul pentru toţi. De exemplu, tenisul de masă, unde am văzut că sunt foarte mulţi copii care vor să joace. Evident, sumele sunt mai mici, dar vom încerca ca ramurile sportive la care se face performanţă să fie susţinute. La baschet nu avem cum să dăm înapoi. De aceea ne-am şi dorit un antrenor foarte bun, pe domnul Costescu. Şi voleiul va fi în atenţia noastră. Nu putem să îl lăsăm mai ales că suntem unde suntem…
Sub conducerea lui Cristian Gentea şi sporturile individuale au obţinut rezultate foarte bune. Boxerul Adrian Preda este dublu vicecampion european, judoka Eduard Şerban este campion mondial de juniori, iar judoka Alexandru Raicu este foarte aproape de o calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo….
-Aşa este!. Sunt secţii pe care le-am înfiinţat împreună, după ce am devenit preşedintele clubului. Şi Consiliul Local a fost de acord cu propunerile mele şi m-a bucurat foarte mult acest lucru. Eu sper că nu numai la aceste sporturi să mergem mai departe. Şi la nataţie, preşedintele Camelia Potec este foarte interesată de Piteşti. A şi spus că ne situăm pe locul 3 în ţară. Modernizăm bazinul şi a dat asigurări că va face eforturi susţinute pentru nataţia argeşeană.
Pe 6 august este ziua clubului FC Argeş. Se împlinesc 67 de ani de existenţă. Care este mesajul preşedintelui Cristian Gentea pentru fanii echipei, actualii jucători şi gloriile fotbalului piteştean?
-Ne doream să facem ceva deosebit, dar din cauza situaţiei create de pandemia de COVID-19, este destul de greu să poţi organiza ceva!. Mesajul meu este că ceea ce am reuşit să facem duminică, să readucem pe FC Argeş pe prima scenă fotbalistică, se pliază foarte bine pe această aniversare. Toţi fotbaliştii care au scris istorie pentru FC Argeş cred că sunt mulţumiţi de ceea ce am realizat. Nicolae Dobrin şi ceilalţi mari fotbalişti care au plecat de pe această lume, se uită cu zâmbetul pe faţă la noi. Cred că sunt mulţumiţi cu toţii că am reuşit să revenim acolo unde ne este locul!.