Eftimie: „Cu un joc bun, putem elimina Iaşiul!”

Iordan Eftimie, antrenorul echipei noastre este convins că FC Argeş are şanse să elimine pe CSM Politehnica Iaşi în şaisprezecimile de finală ale Cupei României. Principalul alb-violeţilor le cere jucătorilor să se autodepăşească în disputa cu moldovenii pentru a merge mai departe în competiţia KO.

Tehnicianul grupării din Trivale îşi dorea o echipă de mare tradiţie a fotbalului românesc: „Sincer să fiu, îmi doream să cădem cu o echipă de mare tradiţie precum Steaua, Dinamo sau CFR Cluj, însă aşa a fost soarta. Am picat cu Poli Iaşi, o formaţie de Liga I care are în componenţă jucători de valoare. Iaşiul este o echipă formată în această vară şi este pregătită de un antrenor tânăr, dar bun. Adversarul este o echipă care aleargă foarte mult şi care are în componenţă fotbalişti care pot face diferenţa. Noi plecăm cu şansa a doua pentru că este diferenţă de eşaloane, însă, în competiţiţia KO, toate echipele au şanse. Şi noi avem şansa noastră şi trebuie să o jucăm până la capăt. Îmi doresc ca piteştenii să vină în număr cât mai mare la stadion şi să susţină echipa. Sunt convins că dacă vom face un joc bun şi ne vom autodepăşi, putem elimina Iaşiul. Noi ne dorim să mergem mai departe, însă vom vedea ce va fi la ora meciului” a declarat Iordan Eftimie după aflarea adversarului  din Cupa României.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds