FC Argeș a făcut vineri al doilea test de coronavirus

Fotbaliștii de la FC Argeș au efectuat vineri dimineață al doilea test de coronavirus din cele trei obligatorii în perioada stagiului de pregătire centralizată, conform protocolului emis de Ministerul Sănătății.

Testarea a avut loc la hotelul la care piteștenii efectuează cantonamentul, fiind realizată tot de aceeași echipă de medici care i-a examinat pe jucători și săptămâna trecută. În cursul acestei seri, sau cel târziu sâmbătă dimineață, alb-violeții vor primi și rezultatele acestui test. Conform protocolului emis de Ministerul Sănătății, argeșenii vor mai repeta testul COVID-19 și la finalul săptămânii viitoare, în ziua a 14-a a perioadei de pregătire centralizată.

# De duminică, câte două antrenamente

În altă ordine de idei, echipa noastră își continuă pregătirea la stadionul Nicolae Dobrin, în grupuri de câte 4 persoane, așa cum prevede protocolul sanitar. Începând de duminică, staff-ul tehnic va crește intensitatea antrenamentelor, argeșenii urmând să efectueze și câte două ședințe de pregătire în anumite zile ale săptămânii viitoare. Antrenorul Ionuț Badea așteaptă cu mare nerăbdare momentul când va putea organiza antrenamente colective pentru a-și putea putea pune în practică ideile tactice.