FC Argeş şi-a prezentat achiziţiile

FC Argeş şi-a prezentat în această dimineaţă, în cadrul unei conferinţe de presă, cele trei achiziţii realizate în această perioadă precompetiţională. Este vorba de fundaşul Mădălin Ciucă, fotbalist în vârstă de 35 de ani care are peste 200 de meciuri bifate la Liga I, mijlocaşul Sorin Tăbăcariu care în prima parte a sezonului a evoluat în primul eşalon, la FC Voluntari, şi de atacantul Mădălin Martin, jucător care are peste 80 de meciuri cu Rapid Bucureşti în Liga I şi a II-a.

Cei trei nou-veniţi au vorbit despre integrarea în lotul alb-violet, dar şi despre meciul de sâmbătă, din deplasare, cu Ştiinţa Miroslava, prima partidă oficială din 2018 pentru gruparea din Trivale.

#”Piteştiu, un pas înainte în cariera mea”
Martin consideră o alegere bună venirea la Piteşti. Vârful piteştean şi îşi doreşte ca FC Argeş să înceapă cu dreptul returul: „Venirea mea la Piteşti a fost una foarte benefică. M-am integrat foarte bine. Colegii şi staff-ul m-au primit braţele deschise. FC Argeş este un pas înainte pentru mine pentru că am venit de la Metaloglobus. Îmi doresc să joc cât mai mult şi să ajut echipa să câştige fiecare meci. La Miroslava ne aşteaptă un meci de luptă. Terenul va fi mai mult ca sigur destul de greu. Va fi un joc de angajament în care va trebui să încercăm să câştigăm fiecare duel. Sper să ne întoarcem cu cele trei puncte de acolo pentru că este foarte important să începem bine”.
#”Sper să joc cât mai bine”
Sorin Tăbăcariu regretă că nu va putea evolua în confruntarea de sâmbătă, cu Ştiinţa Miroslava: „Sunt fericit că am venit la o echipă de tradiţie precum FC Argeş. Văd acest pas bebefic pentru cariera mea. Am nevoie de cât mai multe meciuri în picioare. Asta este ce mi-a lipsit în ultima jumătate de an. Sper să joc cât mai bine şi să mă ridic la nivelul aşteptărilor mele şi ale celor de aici. Din păcate nu voi putea juca la Miroslava. Am făcut o leziune musculară. Va fi un meci foarte greu. Terenul, din câte ştiu eu, este aproape impracticabil. Eu am încredere că putem veni de acolo cu cele trei puncte puse în joc”.
#”Să avem încredere în noi”
Ciucă este convins că FC Argeş poate reveni în primul eşalon: „Mă bucur că am ajuns la FC Argeş şi că lucrez cu nişte oameni care îmi sunt cunoscuţi. Sunt profesionişti. Sper să ajut echipa cât pot de mult. Am încercat şi anul trecut la UTA şi îmi pare nespus de rău de ce s-a întâmplat acolo. Cu siguranţă, nu se va întâmpla şi aici acelaşi lucru. Important este să avem încredere în noi. La jucătorii care sunt aici, cred că ne putem propune mult mai mult decât un loc în primele 6. Important este să formăm o echipă în aceste 3-4 luni, pentru că anul viitor obiectivele vor fi mult mai îndrăzneţe. Referitor la partida cu Miroslava, pot spune că va fi un meci greu, pe un teren care practic avantajează adversarulş. Din ce am văzut şi în trecut, jocul lor se bazează pe mingi lungi şi pe ce-o ieşi acolo. Avem o echipă care cu siguranţă va reuşi să se adapteze la condiţiile meteo şi la starea terenului. Mergem încrezători şi indiferent de starea terenului vrem să câştigăm. În aceleaşi condiţii joacă şi ei. Sperăm să venim învingători. Nu ne va fi uşor”.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds