Înfrângere după un joc slab

FC U Craiova – FC Argeș 1-0(0-0) A marcat: Sidibe(min.60)

FC Argeș a ratat șansa de a se apropia de locurile de play-off după ce a pierdut la limită, scor 0-1, confruntarea de duminică seară, din deplasare, cu FC U Craiova 1948, una dintre echipele care au ca obiectiv evitarea retrogradării.                      Foto: Cătălin Ciupureanu
Disputa din Bănie a fost una destul de modestă, săracă în ocazii, dar cu nerv și cu un plus la capitolul atitudine în dreptul gazdelor. Oltenii au amenințat pentru prima dată poarta lui Greab la puțin timp după primul fluier al centralului Chivulete, însă Baeten a trimis peste poartă din interiorul careului. Prima șansă a echipei noastre i-a aparținut lui Șerban, însă goalkeeper-ul gazdelor a reușit să rețină șutul căpitanului piteștean. Baeten a mai avut o ocazie foarte bună de a deschide scorul cu un sfert înainte de finalul primului mitan, însă șutul său nu a prins cadrul porții. FC Argeș a avut șansa de a marca dintr-o faxă fixă, însă Joao Miguel nu a ajuns la centrarea de manual a lui Latovlevici. După revenirea de la cabine, Baeten l-a pus la grea încercare pe Greab care a respins cu greu șutul fotbalistului craiovean. Trupa lui Nicolo Napoli a deschis scorul cu o jumătate de oră înainte de final prin Sidibe în urma unei greșeli în lanț a defensivei argeșene. Pe finalul disputei, oltenii au ocazia de a majora diferența pe tabelă, însă șutul lui Compagno nu a prins cadrul porții lui Greab. În urma acestui insucces, FC Argeș a rămas pe locul 8 al ierarhiei, cu 31 de puncte, adunate în 23 de etape, cu patru mai puțin decât Universitatea Craiova și Farul Constanța, ocupantele locurilor 5 și 6. Următorul joc oficial al echipei noastre este programat duminică, 6 februarie, de la ora 14.30, pe propriul teren, cu Academica Clinceni, ultima clasată a Ligii I.
Caseta tehnică:
FC U Craiova: Popa – Negru(min.73 Paramatti), Diallo, Kovacic, Huyghebaert – Achim, Asamoah – Van Durmen(min.73 Ondaan), Sidibe(min.73 Compagno), Baeten – Bălan.
Rezerve neutilizate: Mogoşanu – Buşu, Albu, Pop, Marquet, Bauza. Antrenor: Nicolo Napoli
FC Argeş: Greab – Tofan, Miguel, Turda, Latovlevici(min.80 Dumitrașcu) – Meza Colli, Şerban(min.64 Honciu), Raynov(min.64 Palic), Ișfan – Said(min.46 Dumitru), Arias(min.64 Fatai).
Rezerve neutilizate: Croitoru – Viana, Dobrosavlevici, Muşat. Antrenori: Andrei Prepeliță și Mihai Ianovschi.
Cartonașe galbene: Bălan, Huyghebaert, Achim / Latovlevici
Stadion: Complex Sportiv Craiova Spectatori 2.500
Arbitru: Andrei Chivulete / A1: Vasile Marinescu (Bucureşti); A2: Mihăiță Necula (Bucureşti)
Observator joc: Ion Craiu
Observator arbitri: Nicolae Marodin

sursa rezumat video: Telekom Sport

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds