Înfrângere la limită cu dobrogenii

FC Argeș nu mai poate termina acest play-off mai sus de locul 6, indiferent de rezultatul din partida cu FC Voluntari, din ultima etapă a acestei faze a competiției. Echipa noastră a pierdut la limită, scor 0-1, confruntarea de sâmbătă, din deplasare, cu Farul Constanța, din runda cu numărul 9 a play-off-ului. foto: Gabriela Neacșu
Chiar dacă au cedat în meciul de la Ovidiu, alb-violeții au lăsat o impresie destul de bună, iar dacă erau mai inspirați la finalizare puteau pleca neînvinși. Piteștenii au avut șansa de a deschide scorul la jumătatea primului mitan prin Fatai, însă atacantul nigerian a fost blocat de Aioani. Câteva minute mai târziu, constănțenii au marcat prin Larie în urma unei faze fixe care a prins pe picior greșit defensiva argeșeană. În partea secundă a întâlniri, Cristi Dumitru și Honciu i-au testat reflexele portarului dobrogean, însă de fiecare dată portarul Aioani s-a opus. Cu opt înfrângeri și o singură victorie, FC Argeș ocupă locul 6 în play-off, cu o zestre de 27 de puncte, cu cinci mai puțin decât FC Voluntari, ocupanta locului 4 a ierarhiei.
Farul Constanța – FC Argeș 1-0(1-0) A marcat: Larie(min.34)
Farul Constanța: Aioani – Boboc(min.46 Dussaut), Mladen(min.15 Nedelcu), Larie, De Nooijer – Artean, A. Ciobanu(min.70 Radăslăvescu), Grameni – Purece(min.46 Sali), Pitu, Ad. Petre(min.64 Jefte). Antrenor: Gheorghe Hagi.
FC Argeş: Greab – Tofan(min.84 Latovlevici), Dobrosavlevici, Turda, Muşat – Rainov, Şerban (min.64 Honciu)- Isfan, Palic(min.64 Arias), Dumitru (min.64 Tănase) – Fatai. Antrenor: Andrei Prepeliță.
Cartonașe galbene: De Nooijer, Larie / Tofan, Dumitru, Raynov, Șerban Turda.
Arbitru: Marcel Bîrsan / A1: Sebastian Gheorghe /A2: Imre Laszlo Bucsi
Observatori: Marian Bucurescu, Adrian Comănescu
sursa rezumat video: Orange Sport

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds