Ionuț Badea: ”Încercăm să mai aducem jucători”

FC Argeș a înregistrat al doilea eșec consecutiv din tot atâtea partide jucate în Liga I, după ce a pierdut cu 2-0, confruntarea de vineri seară, din deplasare, cu Gaz Metan Mediaş.

Ionuţ Badea, antrenorul echipei noastre, a fost mulţumit de jocul prestat de elevii săi, dar a pus acest rezultat negativ pe seama lotului subţire pe care îl are acum la dispoziție.

„A fost o posesie de ambele părţi. Din păcate, luăm gol dintr-o fază fixă. Până atunci, adversarul n-a avut situaţii. Se pare că am avut un penalty şi este greu să remontezi. Lucrurile devin atunci complicate, mai ales că le-au intrat doi jucători importanţi, Chamed şi Cardoso. Suntem într-o poziţie nu foarte bună, avem nişte limite. Asta este realitatea!. Sunt supărat atât cât trebuie, la pauză le-am spus că trebuie să trecem peste debut.

Încercăm să mai aducem jucători, am văzut zeci, dacă nu chiar sute de fotbalişti, dar de unii nu te poţi atinge, au salarii foarte mari. Am avut foarte puţin la dispoziţie, suntem într-o continuă schimbare până ne stabilizăm. Azi am avut şase jucători noi faţă de sezonul precedent, dar lucrurile se reglează în timp”, a spus Badea, după meci, la flash interviu.