Ionuț Șerban: ”Vom face tot ce ne stă în putință să câștigăm cu Mioveniul!”

Mijlocașul Ionuț Șerban, autorul golului victoriei din meciul de marți seară, cu Rapid București, simte că FC Argeș poate fi surpriza plăcută la finalul acestui play-off pentru promovarea în Liga I. Fotbalistul alb-violet vrea să facă uitată cât mai repede victoria cu giuleștenii și le cere colegilor săi să rămână concentrați pentru jocurile care au mai rămas de disputat din acest play-off. Șerban își dorește ca FC Argeș să se impună și în restanța cu CS Mioveni, din etapa 2 a play-off-ului Liga 2, partidă programată vineri, de la ora 19.30, pe stadionul Nicolae Dobrin.

Ionuț, după meciul cu Rapid, vineri urmează încă o finală pentru FC Argeș, partida cu CS Mioveni….
– Toate meciurile din acest play-off sunt ca o finală pentru noi… Trebuie luat fiecare meci în parte și câștigat. Am obținut o victorie importantă cu Rapid, în fața unei echipe bune care avea și ea șanse la promovare, dar trebuie să fim realiști și să rămânem concentrați pentru că ne așteaptă un meci foarte important acum cu Mioveni, la fel de important cum a fost și cel cu Rapidul. Dacă nu o să scoatem un rezultat pozitiv acum, o să fie dificil să terminăm pe locul 2. Trebuie neapărat și vom face tot ce ne stă în putință să câștigăm meciul de vineri.
Cum ai gândit la faza golului din minutul 90 din partida cu Rapid ?
– Am recuperat mingea la jumatea terenului, s-a ivit ocazia să șutez și am tras cu sete… Mă bucur foarte mult că mingea a intrat în poartă și am câștigat meciul cu Rapidul.

”Locul lui FC Argeș este în Liga I”

Cum ți se pare Mioveniul ca adversar?
-Mioveniul este o echipă bună. Este un meci cu orgolii, la fel ca toate celelelalte de până acum, dar sper să câștigăm noi și să terminăm pe loc promovabil.
Ce ar însemna pentru tine o promovare cu FC Argeș în Liga I?
-Pentru mine ar însemna foarte mult pentru că sunt aici de 4 ani și jumătate. Am luat-o din liga a treia, am promovat în Liga a II-a și este o muncă enormă. De patru ani jumate tot încercăm să promovăm. Ar însemna foarte mult pentru mine, colegi, pentru suporteri, pentru toată lumea. FC Argeș trebuie să revină în Liga I, acolo unde îi este locul.
Ce mesaj ai pentru fani?
-Ne-au făcut o mare surpriză după meciul cu Rapid, când am ajuns la hotel. Le mulțumim pe această cale și ne dorim să fie în continuare lângă noi. Le promitem că nu o să-i dezamăgim.

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds