Le-au umplut poarta cu goluri!

#FC Argeș – Vedița Colonești 9-0(6-0)
FC Argeș a învins în această după amiază cu 9-0 pe Vedița Colonești, liderul ligii a patra din Olt, în ultimul amical disputat de alb-violeți înainte de startul returului ligii secunde, programat să înceapă sâmbăta viitoare.
Confruntarea cu oltenii s-a disputat pe terenul sintetic de la Bradu și a fost dominată de la un capăt la altul de echipa noastră care nu a forţat decât înn primele 20 de minute. Piteștenii au înscris până la pauză de șase ori, iar în cel de-al doilea mitan au mai punctat de încă trei ori. Reușitele grupării din Trivale au fost semnate de Buhăescu(3), Alin Popa, Şerban(2), Vişa şi Nilă(2). Testul cu oltenii a fost un bun antrenament cu public pentru echipa lui Emil Săndoi care a dat şansă la toţi jucătorii pe care îi are în lot să arate ce pot. Tehnicianul piteştenilor a împărţit lotul pe care îl are la dispoziţie în două echipe, iar cei cu care a început partida au bifat 60 de minute, restul intrând în ultima jumătate de oră a meciului. FC Argeş va întâlni sâmbăta viitoare, de la ora 11, în deplasare, pe Ştiinţa Miroslava, în etapa a treia a returului. Acesta va fi primul meci oficial al echipei noastre din 2018 şi în acelaşi timp debutul lui Emil Săndoi pe banca tehnică a echipei din Trivale.

Caseta tehnnică:
FC Argeş: Grecu – Şerbănică, Vişa, Cotigă, Oancea -Panait, Raul Costin, Şerban, Alin Popa – Năstăsie, Buhăescu. Pe parcurs au mai intrat Tavi Popescu, Mihăescu, Tofan, Stan, David, Stoica, Nilă, Martin şi Piergiorgio. Antrenor: Emil Săndoi.
Vediţa Coloneşti: Vlăsceanu – Dani Popa, Alin Păun, Cioboată, Rădulescu -Pandelică, Pufu, Giurgea, Necşescu – Aria, Robert Stancu. Pe parcurs au mai intrat Mihăilă, Matei, Ştefănescu, Marius Radu, Ene. Antrenor: Mircea Stan.

Cruceru a plecat la Oradea
După ce acum câteva săptămâni FC Argeș l-a împrumutat la Atletic Bradu pe portarul Alexandru Oprican, echipa noastră s-a mai despărţit în aceste zile de încă un jucător. Este vorba de mijlocaşul Antonio Cruceru care şi-a reziliat contractul cu alb-violeții pe cale amiabilă. Cruceru nu a evoluat prea mult în prima parte a sezonului pentru gruparea din Trivale şi a decis să plece. Din câte se pare, viitoarea destinaţie a lui Cruceru este echipa de liga a doua, Luceafărul Oradea.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds