Noul sezon al Ligii 2 începe pe 3 august!

În şedinţa de joi a Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a fost adoptat cu unanimitate de voturi programul competiţional al campionatului Ligii 2, ediţia 2019-2020.

Acesta urmează să înceapă pe 3 august 2019 şi să se încheie pe 30 mai 2020, exact ca ediţia trecută. Prima parte a sezonului, care are loc în 2019, se desfăşoară până pe 7 decembrie, atunci când are loc etapa a 21-a, adică a doua a returului. În acest interval sunt programate şi două etape intermediare, pe 16 octombrie (etapa 12) şi 13 noiembrie (etapa 17).

Partea a doua a sezonului debutează pe 22 februarie 2020, cu etapa a 22-a, şi se încheie în jurul datei de 30 mai 2020, odată cu disputarea etapei a 38-a. În această perioadă sunt programate tot două intermediare, pe 8 aprilie (etapa 29) şi 13 mai (etapa 35). Noul sezon al Ligii 2 se anunţă unul infernal, cu multe echipe care au ca obiectiv promovarea.

Cum sezonul începe pe 3 august, cel mai probabil, ţintarul pentru noua ediţie va fi stabilit în jurul datei de 19 iulie, aşa cum a fost şi anul trecut.

Calendarul Ligii 2, ediţia 2019-2020:

TURUL CAMPIONATULUI

Etapa 1 – 03 august 2019
Etapa a 2-a – 10 august 2019
Etapa a 3-a – 17 august 2019
Etapa a 4-a – 24 august 2019
Etapa a 5-a – 31 august 2019
Etapa a 6-a – 07 septembrie 2019
Etapa a 7-a – 14 septembrie 2019
Etapa a 8-a – 21 septembrie 2019
Etapa a 9-a – 28 septembrie 2019
Etapa a 10-a – 05 octombrie 2019
Etapa a 11-a – 12 octombrie 2019
Etapa a 12-a – 16 octombrie 2019 (intermediară)
Etapa a 13-a – 19 octombrie 2019
Etapa a 14-a – 26 octombrie 2019
Etapa a 15-a – 02 noiembrie 2019
Etapa a 16-a – 09 noiembrie 2019
Etapa a 17-a – 13 noiembrie 2019 (intermediară)
Etapa a 18-a – 16 noiembrie 2019
Etapa a 19-a – 23 noiembrie 2019

RETURUL CAMPIONATULUI

Etapa a 20-a – 30 noiembrie 2019
Etapa a 21-a – 07 decembrie 2019
Etapa a 22-a – 22 februarie 2020
Etapa a 23-a – 29 februarie 2020
Etapa a 24-a – 07 martie 2020
Etapa a 25-a – 14 martie 2020
Etapa a 26-a – 21 martie 2020
Etapa a 27-a – 29 martie 2020
Etapa a 28-a – 04 aprilie 2020
Etapa a 29-a – 08 aprilie 2020 (intermediară)
Etapa a 30-a – 11 aprilie 2020
Etapa a 31-a – 17 aprilie 2020
Etapa a 32-a – 25 aprilie 2020
Etapa a 33-a – 02 mai 2020
Etapa a 34-a – 09 mai 2020
Etapa a 35-a – 13 mai 2020 (intermediară)
Etapa a 36-a – 16 mai 2020
Etapa a 37-a – 23 mai 2020
Etapa a 38-a – 30 mai 2020