Robert Grecu a revenit la FC Argeş!

Clubul FC Argeş a perfectat luni seară încă un transfer şi a ajuns la 14 jucători aduşi în această vară. Echipa noastră a ajuns la un acord cu mijlocaşul ofensiv Robert Grecu care în debutul acestui sezon competiţional a evoluat la Astra Giurgiu.

Fotbalistul în vârstă de 21 de ani a semnat cu echipa noastră un contract valabil pentru următoarele două sezoane. Robert Grecu a început să practice fotbalul de la vârsta de 5 ani. Primii paşi spre performanţă i-a făcut la LPS Aripi Piteşti, iar în 2011 a ajuns la Academia Hagi. A fost internaţional de juniori la toate loturile, de la U13 la U19. A lucrat cu Florin Răducioiu, Costel Gâlcă şi Constantin Enache. A fost convocat şi de Daniel Isăilă la lotul de tineret U21. Grecu a mai evoluat la echipa din Trivale, în sezonul 2016-2017, reuşind să promoveze în Liga a II-a cu SCM Piteşti. Robert a marcat 12 goluri în Liga 3, fiind unul dintre cei mai buni fotbalişti ai alb-violeţilor. În sezonul 2017-2018, mijlocaşul a evoluat şi pentru FC Argeş în 24 de partide, reuşind să marcheze 4 goluri. După ce Nicolae Dică a părăsit SCM Piteşti şi a preluat banca FCSB, Grecu a făcut şi el pasul la vicecampioana României. Din cauza vârstei destul de fragede şi a concurenţei puternice, Robert nu a reuşit să se impună la roş-albaştri. În sezonul 2018-2019, Grecu a îmbrăcat tricoul formaţiilor de Liga a II-a, Petrolul Ploieşti şi Daco Getica-Bucureşti. În această ediţie de campionat, tânărul jucător a evoluat pentru Astra Giurgiu în două partide. În această vară, cu echipa alb-violetă au mai semnat fundaşii Robert Dănescu şi Denis Brînzan, atacantul Andrei Blejdea, toţi trei de la Pandurii Târgu Jiu, portarul Sebastian Agachi, venit sub formă de împrumut de la Viitorul Constanţa, mijlocaşul central David Angelo Cocian, de la Unirea Tăşnad, fundaşii Nicolae Muşat şi Vlad Motroc, de la Daco Getica Bucureşti, mijlocaşul Răzvan Matiş, de la Viitorul Constanţa, mijlocaşul Paul Szecui, de FCSB, mijlocaşul Antonio Stan, de la Unirea Bascov, mijlocaşul Nini Popescu, de la Petrolul Ploieşti, fundaşul Grigore Turda şi portarul Răzvan Ducan, venit sub formă de împrumut de la FCSB.

Clubul FC Argeş îi urează lui Robert Grecu tradiţionalul „Bine ai revenit!” şi îi doreşte rezultate cât mai bune în tricoul alb-violet.

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds