S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu FCSB

FC Argeş a pus în vânzare biletele pentru meciul de campionat cu FCSB, partidă care contează pentru runda cu numărul 29 din Casa Liga 1.

Prețurile tichetelor pentru jocul programat joi, 3 martie 2022, de la ora 21.00, pe stadionul Nicolae Dobrin, sunt cuprinse între 20 și 30 lei, în funcție de sectorul de tribună ales. Cei care doresc să cumpere bilete online o pot face accesând următorul link: https://www.argesfc.ro/. Biletele pot fi cumpărate și de la magazinul oficial al clubului nostru, situat la parterul Casei Cărții, dar şi de la magazinele Favorit. Copiii cu vârsta de până la 13 ani au acces gratuit la meci.

Conform noului protocol de desfășurare a competițiilor de fotbal, au acces pe stadion, în limita a 30% din capacitate, următoarele categorii de persoane:

– Persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

– Persoanele care certifică faptul că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi de la confirmarea infectării cu SARS-CoV-2.

– Persoanele care prezintă un test PCR negativ efectuat în urmă cu maxim 72 de ore, respectiv un test antigen negativ efectuat în urmă cu maxim 48 de ore.

Documentele medicale care atestă apartenența spectatorilor la una dintre categoriile de mai sus vor fi prezentate la stadion împreună cu biletul.

Prețurile biletelor sunt următoarele:

Peluză – 20 lei

Tribuna 2 – 25 lei

Tribuna 1 – 30 lei

 

Locații magazinele Favorit:

-cartier Trivale, Complex 2

-strada Exercițiu, lângă Asirom

-strada Crinului, complex alimentar