Săndoi: „Putem obţine rezultate foarte bune în retur!”

Înainte de primul antrenament al echipei din acest an, antrenorul Emil Săndoi a participat şi la o conferinţă de presă alături de jucătorii Eduard Florescu, Grigore Turda, Cătălin Barbu şi preparatorul fizic Dan Vasilică. Tehnicianul a vorbit despre perioada de pregătire, despre jucătorii pe care i-a adus şi cei pe care mai vrea să-i aducă la Piteşti, dar şi despre aşteptările pe care le are de la retur.

Săndoi a spus că Florescu este unul dintre fotbaliştii pe care şi i-a dorit foarte mult: „Băieţi aşteptau această reunire pentru că vacanţa a fost mai mult decât suficientă. Este prima zi de pregătire. Începem cu speranţe pentru acest an şi în primul rând pentru acest retur de campionat. Am zis să vină jucătorii foarte tineri din echipă la această conferintă. Barbu este un jucător tânăr, de perspectivă, care a avut evoluţii bune de-a lungul campionatului, a reuşit să şi înscrie câteva goluri. Turda la fel, a fost unul dintre cei mai constanţi jucători. Pe Florescu l-am vrut din tur, dar la vremea respectivă a optat pentru Vitorul, dar acum ni s-a alăturat nouă. Şi el este un jucător tânăr şi de perspectivă. Asta nu înseamnă că dacă au venit numai jucători tineri, o să jucăm numai cu tineri. Nu va fi aşa, vor fi în teren în funcţie de randamentul pe care-l vor da. De asemenea, Dan Vasilică este noul preparator al nostru după ce la finalul anului trecut, Dan Didiţă şi-a exprimat dorinţa de a pleca la Universitatea Cluj. Nu ne-am putut opune şi am fost de acord. Ne dorim să formăm un staff tehnic solid”.

#”Trebuie să ne încadrăm în buget”

Principalul piteştenilor spune că vor mai veni şi alţi jucători la echipă: „Ca program, îl ştiţi deja, noi l-am anuntat deja. Ne vom antrena pe plan local 2 săptămâni, apoi vom merge o săptămână la Curtea de Argeş, vom veni acasă şi o săptămână vom merge în cantonamnet aici, pe plan local, după care vor urma ultimele două săptămâni înainte de reluarea campionatului. Avem câteva jocuri amicale perfectate, dar nu prea multe, lotul este cam acelaşi, ca şi componenţă. În perioada asta sunt multe echipe de Liga 1 care renuntă la mulţi jucători, vedem pe parcurs ce vom mai transfera. Avem un buget pe care nu trebuie să-l depăşim. Trebuie să ne încadrăm în el. Am adus şi copii de la grupele de juniori. Ştiţi foarte bine că în timpul campionatului am avut multe meciuri amicale cu grupele de juniori pentru a monitoriza jucătorii tineri şi de perspectivă pe care-i avem la Centrul de Copii şi Juniori. În această perioadă de pregătire ni se vor alătura cinci băieţi: Teodorescu, Niţu, Vochin, Oprescu şi Udrea, care s-a mai pregătit cu noi, dar nu a apucat să debuteze. Sunt jucători tineri, 2001, 2002, 2003 şi în funcţie de cum se vor acomoda la cerinţele noastre, este posibil să rămână în continuare alături de noi”.

#”Avem jucători de calitate”

Săndoi este convins că FC Argeş poate avea un retur foarte bun de campuionat: „Din punct de vedere al condiţilor create, evident în limita bugetului, este destul de bine la Piteşti. Bineînţeles că sunt echipe de liga a doua care merg în pregătire în Antalya sau în altă parte pentru a avea condiţii foarte bune de pregătire. Şi conducerea clubului nostru a făcut eforturi foarte mari pentru a ne oferi condiţii optime. Nu ne putem compara cu Universitatea Cluj sau Petrolul, care au bugete mult mai mari şi îşi permit mult mai multe lucruri. Starea mea de spirit trebuie să fie optimistă, indiferent de ce se întâmplă. Şi după un eşec trebuie să fim optimişti. Trebuie să învăţăm şi din eşecuri. Am avut parte de foarte puţine, îmi pare rău că am avut parte şi de acelea, pentru că au fost nemeritate. Am demonstrat că putem obţine rezultate foarte bune cu orice echipă din Liga 2. Am spus că vreau să rămână ceva în urma mea la Piteşti. Eu cred că avem jucători de calitate, jucători care se pot impune. Au şi demonstrat-o şi cred că putem face o figură foarte frumoasă în retur. Celelalte probleme privind dreptul de promovare nu ţin nici de conducerea noastră. Dacă nu a vrut nimeni să se implice, nu e nimeni vinovat, nici conducerea, nici noi. Poate se vor rezolva aceste probleme. Ştiu că se fac eforturi ca să putem promova, toţi şi-ar dori să se rezolve, în frunte cu mine”.

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds