Săndoi: „Rezultat echitabil”

Emil Săndoi, tehnicianul echipei noastre consideră că egalul obţinut de FC Argeş în deplasarea de sâmbătă, de la Chindia Târgovişte, este un rezultat echitabil.
Principalul alb-violeţilor consideră că dacă elevii săi erau mai inspiraţi în faţa porţii, FC Argeş putea pleca cu cele trei puncte puse în joc: „Îi felicit pe băieţi pentru punctul obţinut la Târgovişte, care în opinia mea este principala favorită la promovare. Este meritul lor. Îmi pare rău că adversarul a marcat la singura oportunitate de gol pe care a avut-o. Cu excepţia primelor 10 minute după primirea golului, noi am controlat jocul. Am condus permanent ostilităţile şi dacă am fi fost mai inspiraţi în faţa porţii am fi câştigat. Consider că am fi meritat cele trei puncte puse în joc, însă pînă la urmă, pot spune că acest egal este un rezultat echitabil” a spus Săndoi.

#”Am crezut că mingea a ieşit afară”
Săndoi a explicat şi faza din minutul 83 în urma căreia a fost eliminat pentru ce a pătruns pe teren şi l-a deposedat de minge pe jucătorul Chindiei, Cristi Neguţ: ”Mi-am cerut scuze faţă de jucătorii şi conducătorii de la Chindia, mi-am cerut scuze şi în faţa arbitrilor. Este o fază comică. Am crezut că mă aflu la mine, în suprafaţa antrenorului, şi d-aia am luat mingea. Mă pregăteam s-o ridic şi să o ofer lui Şerbănică pentru a repune mai repede de la margine. Apoi mi-am dat seama că sunt în teren şi mi-am cerut imediat scuze. La final, am vorbit cu toţi cei implicaţi şi am râs pe seama acestei faze. Sper să nu fiu suspendat drastic, pentru că eu nu sunt un antrenor care să-i fi obişnuit pe suporteri cu astfel de gesturi pe marginea terenului”, a spus tehnicianul echipei noastre.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds