Ultima impresie contează!

FC Argeş – Sportul Snagov, sâmbătă, ora 14.30

FC Argeş va disputa sâmbătă ultimul meci din această ediţie de campionat. Echipa noastră va întâlni de la ora 14.30, pe stadionul Nicolae Dobrin, pe Sportul Snagov, una dintre echipele bune ale ligii secunde. Confruntarea dintre argeşeni şi ilfoveni este ultima reprezentaţie a alb-violeţilor în faţa propriului public iar jucătorii lui Augustin Eduard vor să lase o impresie cât mai plăcută înainte de intrarea în vacanţă. Scorul final al acestei partide nu mai poate schimba cu nimic configuraţia clasamentului, rezultatul contând doar pentru palmares şi statistică.

Înaintea rundei cu numărul 38, ultima a acestei ediţii de campionat, Sportul Snagov ocupă locul 5, cu cele 70 de puncte, acumulate în 37 de runde, în timp ce FC Argeş se situează pe locul 6, cu 65 de puncte. Oficialii grupării din Trivale vor să lase o impresie cât mai plăcută publicului piteştean şi nu concep decât victoria. Antrenorul Augustin Eduard este încântat că FC Argeş va avea drept de promovare în sezonul viitor şi este convins că acest lucru va fi o motivaţie în plus pentru jucători. Pentru tehnicianul argeşean este ultimul meci din cel de-al doilea mandat pe banca tehnică a grupării din Trivale. În confruntarea din turul campionatului, Sportul Snagov s-a impus cu 1-0 prin golul marcat de Alexandru Ioniţă din penalty.

#”Le mulţumesc celor care au avut încredere în mine!”

Eduard îşi doreşte să-şi încheie mandatul cu o victorie: „Mă bucur foarte mult că se rezolvă problemele cu dreptul de promovare pentru că toţi ne dorim să revenim anul viitor în Liga I. Urez mult succes încă de pe acum jucătorilor şi antrenorilor care vor veni. Este ultimul meci din această ediţie de campionat. Indiferent de rezultatul acestuia, nici noi, dar nici adversarul, nu mai putem urca sau coborî în clasament. Îmi doresc să fie o victorie de moral gândindu-mă în perspectiva imediat următoare. Ar fi benefică pentru jucători. Şi eu îmi doresc această victorie pentru a întregi un parcurs bun. Pe această cale ţin să le mulţumesc domnilor Cristi Gentea şi Cornel Ionică care au avut încredere în mine şi m-au numit la echipă. Aşa cum am mai spus în mai multe rânduri, pe finalul sezonului voi da credit şi fotbaliştilor tineri. Meciul cu Snagovul îl voi începe cu 4 jucători sub 21 de ani iar pe bancă voi avea şi 4 juniori sub 19 ani. În funcţie de felul în care vor decurge ostilităţile în teren, voi vedea pe care din ei îi voi introduce”.

Intrare liberă pentru copii
Având în vedere faptul că partida se va juca de Ziua Copilului care se sărbătoreşte pe 1 iunie, oficialii clubului alb-violet au decis ca intrarea copiilor şi a doamnelor la acest meci să fie liberă. Intrarea generală este 5 lei, pensionarii şi studenţii trebuind să plătească 2 lei pe bilet.

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds