Un junior de la FC Argeş în vederile Naţionalei României!

La nici doi ani de la reîn­fiinţare, Centrul de Copii şi Juniori Leonte Ianovschi începe să formeze jucători de valoare. Unul dintre aceştia este Ionuţ Opres­cu de la grupa 2003 a clubului nostru care este pregătită de antrenorii Petre Calotă şi Georgian Şerban.
Fotbalistul piteş­tean a participat acum câteva zile la o selecţie la Buftea pentru completarea lotului naţional al României Under 16 condus de Adrian Văsâi. La această acţiune au fost chemaţi 33 de jucători care evoluează la echipe din ţară, dar şi din străinătate. Antrenorul Petre Calotă, coordonatorul Centrului de Copii şi Juniori al clubului FC Argeş ne-a spus cum a decurs această selecţie: „La Buftea au fost chemaţi 33 de jucători născuţi în 2003. Aceştia au fost împărţiţi în trei echipe, iar fiecare a evoluat într-un meci de câte două reprize de câte 40 de minute. Ionuţ este fundaş central şi în meciurile oficiale ale echipei de club a evoluat destul de bine. Şi la această selecţie s-a comportat bine. Oricum vor mai fi chemaţi şi la alte trialuri pentru stabilirea lotului naţional. Sunt sigur că dacă va fi constant în evoluţii va fi oprit în lot“. Reprezentativa Under 16 a României va disputa primele jocuri oficiale în toamna lui 2019, când va debuta în preliminariile Campionatului European Under 17 din 2020. Tricolorii Under 16 au disputat în această toamnă două meciuri amicale cu echipa similară a Macedoniei, fotbaliştii români reuşind să se impună în ambele partide cu 1-0.