Victoria este obligatorie!

FC Argeş – Chindia Târgovişte, miercuri, ora 16.45, Digi Sport, Look Sport, Telekom Sport

Liga Profesionistă de Fotbal a programat la jumătatea acestei săptămâni o nouă etapă din play-off-ul şi play-out-ul Casa Liga 1. FC Argeş va întâlni miercuri, de la ora 16.45, pe propriul teren, pe Chindia Târgovişte, în runda cu numărul 2 din play-out.
În prima etapă din acest minicampionat, FC Argeş a remizat, 0-0, pe propriul teren, cu Politehnica Iaşi, iar Chindia s-a impus cu 2-0, în disputa de la Buzău, cu FC Hermannstadt. Înaintea acestui duel, dâmboviţenii ocupă primul loc al play-out-ului, cu 23 de puncte, cu două mai mult ca argeşenii, care se situează pe locul 3 al ierarhiei. Cele două echipe s-au mai întâlnit şi pe 9 aprilie, în returul campionatului, FC Argeş reuşind atunci să se impună la Piteşti, cu 3-1, rezultat în urma căruia Chindia a ratat şansa de a intra în play-off. Alb-violeţii au nevoie de cele 3 puncte ca de aer, având în vedere faptul că sunt la doar 5 puncte distanţă de primul loc de baraj, ocupat în acest moment de Viitorul Constanţa.

Andrei Prepeliţă: „Echipele sacrifică spectacolul şi joacă la rezultat”

Andrei Prepeliţă, antrenorul echipei noastre, îşi doreşte foarte mult ca jucătorii să repete evoluţia din acel meci pentru a putea câştiga cele trei puncte puse în joc: „Ne aşteaptă un meci greu cu Chindia care a câştigat în prima etapă a play-out-ului contra celor de la Hermannstadt. Ne dorim victoria pentru a avea liniştea de care avem nevoie. Nu cred că avem zece zile de la meciul din retur cu ei. Chindia este o echipă bună, o echipă organizată. I-am analizat acum zece zile şi nu cred că s-au schimbat prea multe lucruri, nici la ei, nici la noi. Am încredere în băieţi. Nu s-a întâmplat nimic după egalul cu Iaşiul. Am controlat meciul, dar, din păcate, nu am reuşit să înscriem. Cu Târgovişte vreau să ne creăm ocazii pe care să le şi fructificăm. Clasamentul este destul de strâns. Au fost multe egaluri în prima etapă, egaluri fără goluri… Toată lumea vrea să nu piardă. Odată cu înjumătăţirea punctelor, diferenţele sunt foarte mici. Echipele sacrifică spectacolul şi joacă la rezultat. Nu cred că acest program încărcat va fi o problemă pentru noi. Jucătorii sunt foarte bine pregătiţi fizic. Au mai jucat din trei în trei zile la începutul acestui retur şi s-au comportat foarte bine”.

Teles este pregătit de debut
Andrei Prepeliţă, antrenorul echipei FC Argeş, vrea să-l arunce în luptă şi pe brazilianul Teles care acum a ajuns la un nivel optim de pregătire: „Ruan a făcut parte din lot la ultimele două meciuri. Când vom avea posibilitatea şi jocul o va cere, îl vom introduce şi pe el el în teren” a spus tehnicianul piteştean.

Pablo De Lucas, indisponibil
În confruntarea de miercuri, de pe propriul teren, cu Chindia Târgovişte, staff-ul tehnic al grupării din Trivale nu se va putea baza pe mijlocaşul Pablo De Lucas care nu este refăcut după accidentarea suferită în amicalul cu Viitorul Constanţa de acum câteva săptămâni. La FC Argeş va reveni fundaşul Nicolae Muşat care a fost suspendat la meciul cu Politehnica Iaşi din cauza cumului de cartonaşe.