Victorie în primul amical

FC Argeș – CS Mioveni 3-1(1-1)
Au marcat: Arias(min.38), Ișfan(min.70), Palic(min.88) / Vereș(min.7)
FC Argeș și CS Mioveni s-au întâlnit luni, la Buftea, în primul amical din această perioadă precompetițională. Confruntarea dintre cele două echipe argeșene a fost câștigată de alb-violeți care s-au impus cu 3-1.
Disputa de la baza de pregătire a FRF a fost un test util pentru antrenorii celor două echipe care au ținut să verifice potențialul jucătorilor pe care îi au la dispoziție. Mioveniul a deschis scorul după șapte minute prin Vereș în urma unei neglijențe a defensivei noastre. După primirea golului, Raynov și Moisie au fost foarte aproape de a restabili egalitatea, însă Ducan a reușit să respingă șuturile acestora. FC Argeș a restabilit egalitatea înainte de pauză prin Jafar Arias care l-a învins pe portarul Mioveniului cu un șut plasat. După pauză, alb-violeții au crescut presiunea pusă pe adversar și au forțat desprinderea pe tabelă. Fatai a fost foarte aproape de gol, însă a fost blocat în momentul șutului. Cu 20 de minute înainte de final, Ișfan i-a adus pe piteșteni în avantaj cu un șut din vole. Honciu își putea trece și el numele pe lista marcatorilor, însă Popescu s-a opus. Scorul final a fost stabilit de Antun Palic cu două minute înainte de finalul timpului regulamentar. Ultimul amical al echipei noastre din această perioadă precompetițională este programat vineri, 14 ianuarie, de la ora 12.00, la Sfântu Gheorghe, cu Sepsi OSK.
Caseta tehnică:
FC Argeș, I repriză: Greab – Tofan, Telcean, Joao Miguel, Latovlevici – Moisie(min.32 Tănase), Raynov – Teles(min.36 Gino Oprescu), Șerban, Dumitru – Arias.
FC Argeș, a II-a repriză: Croitoru – Mălin, Turda, Boldor, Mușat – Meza Colli, Honciu – Ișfan, Daid, Dumitrașcu, Palic. Antrenori: Andrei Prepeliță și Mihai Ianovschi.
CS Mioveni, I repriză: Ducan – Balaur, Scarlatache, Garutti, Oancea – Vereș, Dumitriu, Șerbănică, Sanoh – Coșereanu, Rușu.
CS Mioveni, a II-a repriză: Popescu – Balaur, Iacob, Burnea, Oancea – Toma, Dumitriu, Rădescu, Sanoh – Voinea, Buziuc. Antrenor: Alexandru Pelici.
Video: Concluziile antrenorului Andrei Prepeliță și managerului Jean Vlădoiu după victoria din amicalul cu CS Mioveni

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds