25 de jucători în cantonamentul din Slovenia
După 3 săptămâni de antrenamente la baza sportivă de la Albota, FC Argeș pleacă duminică în cantonamentul din Slovenia, din stațiunea montană Rogla.
Care este lotul pe care îl vom deplasa în Slovenia?
Antrenorul Nicolae Dică a deplasat în stagiul de pregătire extern un lot de 25 de jucători. Acesta este format din: Cătălin Straton, Denis Oncescu, Alexandru Silveanu, Andrei Tofan, Florin Borța, Mario Tudose, Esteban Orozco, Costin Ghiocel, Marius Briceag, Ionuț Rădescu, Isaac Nortey, Alexandru Dinoci, Kevin Doukoure, Marco Dică, Raul Ailenei, Petrișor Petrescu, Mario Mitoi, Vlad Morar, Patrick Dulcea, Yanis Pîrvu, Andrei Stoica, Andrei Dima, Valentin Buhăcianu, Robert Moldoveanu și Rareș Butnărașu.
Cu alb-violeții nu a făcut deplasarea Andrei Șerban. Acesta este accidentat și poate face ulterior deplasarea spre Slovenia, dacă recuperarea va decurge normal.
În acest stagiu de pregătire centralizată, piteștenii au programate zilnic câte două antrenamente, staff-ul tehnic al echipei noastre încercând să pună la punct partea fizică, dar și cea tehnico-tactică. Argeșenii vor reveni la Pitești pe 19 iulie.
Ce echipe întâlnim în Slovenia?
În stagiul de pregătire din Slovenia, vulturii au programate patru meciuri de verificare, urmând ca toate să se dispute pe stadionul din Rogla. Primul meci se va disputa pe 10 iulie, în compania croaților de la HNK Gorica. Pe 13 iulie vom avea două meciuri de pregătire. Primul va fi împotriva croaților de la NK Varaždin, iar cel de-al doilea se va juca cu slovenii de la NK Kety Emmi & Impol Bistrica. Cel de-al patrulea meci de verificare se va disputa pe 17 iulie cu slovenii de la ND Ilirija 1911.
Vă reamintim că în cele aproape 3 săptămâni de pregătire de la Albota, FC Argeș a disputat deja două partide de pregătire. A remizat cu Muscelul Câmpulung, scor 1-1, nou-promovată în eșalonul secund, iar în cel de-al doilea FC Argeș a învins cu 5-1 pe LPS HD Clinceni, formație care activează în liga a treia.
La revenirea din cantonamentul montan, alb-violeții vor întâlni pe 27 iulie, pe CSM Slatina, colega de eșalon, locul de disputare al partidei urmând să fie stabilit în funcție de țintar.