Astăzi se stabilește programul Ligii 2 Casa Pariurilor

Astăzi, 17 iulie, de la ora 14:00, este programată tragerea la sorți a programului de disputare a sezonului regular al Ligii 2 Casa Pariurilor.

În sezonul 2024/25 al competiţiei Liga 2 Casa Pariurilor vor evolua 22 de echipe, care au obţinut dreptul de participare după cum urmează:

– 6 echipe care au promovat din Liga 3, în urma jocurilor de baraj:

  • AFC Metalul Buzău
  • CS Afumați
  • AFC Câmpulung-Muscel 2022
  • FC Bihor Oradea
  • CS Unirea Ungheni 2018
  • CSM Focșani 2007

– 14 dintre cele 20 de echipe care au evoluat în sezonul precedent al competiţiei Liga 2:

  • Clubul Sportiv al Armatei Steaua
  • CS Concordia Chiajna
  • CS Corvinul 1921 Hunedoara
  • AFK Csikszereda Miercurea Ciuc
  • CSC 1599 Şelimbăr
  • FC Metaloglobus București
  • CS Mioveni
  • ACSM Ceahlăul Piatra Neamț
  • AFC Chindia Târgoviște
  • ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu
  • FC Argeș
  • CSC Dumbrăvița
  • CSM Slatina
  • CSM Reșița

– 2 retrogradate din SuperLiga:

  • SC FC Voluntari SA
  • FCU 1948 Craiova Fotbal Club SA

Vor lipsi de la start, în raport cu sezonul trecut, promovatele în Liga 1 – AFC Unirea 04 Slobozia şi Gloria Buzău, precum şi retrogradatele în Liga 3 – CSM Alexandria, FC Unirea Dej, CS Tunari și AFC Progresul 1944 Spartac.

Prin decizia Comitetului Executiv al FRF din 13 iulie 2023 s-a validat formatul competițional al eşalonului secund, care va debuta la data de 3 august.

Competiţia Liga 2 Casa Pariurilor se va disputa în două faze după cum urmează:

  • prima fază a competiţiei va consta într-un sezon regular, la care vor participa toate cele 22 de echipe şi în care vor juca fiecare cu fiecare o singură dată, cu un total de 21 etape.
  • a doua fază a competiţiei va consta într-un play-off şi un play-out, în care echipele vor fi repartizate pe baza clasamentului final al sezonului regular şi în care vor intra cu toate punctele acumulate până atunci.

În play-off vor participa primele şase clasate, iar partidele se vor juca tur-retur, rezultând astfel încă 10 meciuri pentru fiecare formație. La finalul play-off-ului, primele două clasate vor promova direct în Liga 1, în timp ce ocupantele locurilor 3 și 4 vor disputa un meci de baraj cu locurile 8 și 7 din play-out-ul SuperLigii, după următoarea schemă:

  • Locul 3 din Liga 2 contra locului 8 din play-out-ul SuperLigii
  • Locul 4 din Liga 2 contra locului 7 din play-out-ul SuperLigii

În play-out vor participa celelalte 16 echipe rămase, împărţite în două grupe, A şi B, cu câte opt echipe fiecare. În grupa A vor evolua echipele clasate la finalul sezonului regular pe locurile 7, 10, 11, 14, 15, 18, 19 și 22 iar în grupa B vor evolua echipele de pe locurile 8, 9, 12, 13, 16, 17, 20 și 21.

Participantele din fiecare grupă vor juca între ele o singură dată, rezultând un program de şapte etape şi șapte meciuri pentru fiecare echipă.

Din fiecare grupă a play-out-ului vor retrograda direct echipele clasate pe locurile 7 şi 8, în timp ce ocupantele locului 6 din fiecare grupă vor juca un meci de baraj în dublă manşă pentru menţinerea în Liga 2. Echipa gazdă din manşa tur a barajului va fi echipa din grupa A.

Dacă se retrag echipe în timpul sezonului regular, numărul de retrogradate se va micșora corespunzător, însă împărțirea în cele două grupe se va face în același mod, luând în considerare locurile echipelor retrase ca fiind ultimele.

Procedura de stabilire a programului de disputare a primei faze a competiţiei, adică a sezonului regular, se va face pe baza Tabelei Berger pentru 22 echipe, numărul corespunzător fiecărei echipe fiind stabilit prin tragere la sorți.

Se numerotează bilele de la 1 la 22 și se introduc în două urne separate:

  • Urna A (acasă) – roșu – bilele cu numerele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11
  • Urna B (deplasare) – albastru – bilele cu numerele 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22

În conformitate cu articolul 10, alin. 4 din ROAF, care precizează că “în cazul în care mai multe cluburi au sediul social în aceeași localitate, se va întocmi programul în aşa fel încât echipele cluburilor respective să joace alternativ pe teren propriu, pentru ca în aceste localităţi să fie asigurat un program competiţional echilibrat”, în aceste situaţii se va folosi următoarea schemă numerică, în care unui număr din urna A îi corespunde un număr din urna B, astfel încât programul celor două echipe să nu se suprapună:

1-12   2-13   3-14   4-15   5-16   6-17   7-18   8-19   9-20   10-21 11-22

În actuala ediţie de campionat, există o singură situaţie care se poate raporta la acest articol din ROAF, în speţă situaţia unei perechi de echipe din acelaşi eşalon şi din acelaşi judeţ, care evoluează ambele pe acelaşi teren şi anume CS Mioveni şi FC Argeş.

În acest caz, vor fi puse la dispoziţie două bile într-o a treia urnă, una conţinând un bilet cu litera A – pentru acasă şi alta un bilet cu litera D – pentru deplasare. În funcţie de bila aleasă, reprezentantul primului club va extrage apoi o bilă din urna corespunzătoare A pentru acasă sau B pentru deplasare. În funcţie de numărul extras din urnă, celuilalt club din aceeaşi localitate i se va aloca numărul pereche din schema de mai sus.

De exemplu: dacă CS Mioveni va extrage numărul 15, FC Argeș va primi numărul 4 sau dacă CS Mioveni va extrage numărul 10, FC Argeș va primi numărul 21.

După încheierea acestei etape a ţintarului, vor urma la rând echipele care au făcut solicitări pentru disputarea primului joc în deplasare sau acasă. Aici avem o solicitare de a juca în deplasare de la AFC Câmpulung-Muscel 2022. Dacă numărul extras a fost deja alocat uneia dintre echipele din perechile mai sus menționate, se va extrage o nouă bilă.

După tragerea la sorţi a numărului din Tabela Berger pentru echipele din aceeaşi localitate şi a celor cu solicitări pentru deplasare şi acasă, se vor amesteca apoi toate bilele rămase într-o singură urnă și se extrag în ordinea clasamentului campionatului precedent, întâi nou-promovatele, apoi echipele din play-off, urmate de cele din play-out, fiecare echipă primind un număr.

Dacă numărul extras a fost deja alocat unei echipe, se va extrage o nouă bilă.

Echipele sunt apoi înscrise în tabelul cu etapele de campionat.

Evenimentul va fi transmis în direct pe YouTube FRF TV și pe pagina de a Federației Române de Fotbal.

Sursa: frf.ro