Antrenorul Alexandru Pelici a susținut prima sa conferință de presă în calitate de antrenor al Argeșului
Alexandru Pelici, antrenorul alături de care vom lupta pentru promovare în acest sezon, a susținut astăzi prima sa conferință de presă în noua sa calitate. Tehnicianul a semnat cu clubul nostru un contract valabil pe un an, cu drept de prelungire, obiectivul fiind promovarea în Superligă. La conferință, Alexandru Pelici și-a prezentat și staff-ul.
Antrenor secund este Eugen Beza, fostul principal de la Comunal Șelimbăr 1599. Sibianul în vârstă de 44 de ani a mai lucrat în carieră alături de Alexandru Pelici, fiindu-i secund la FC Hermannstadt. În două rânduri a fost chiar antrenor interimar al echipei de pe Cibin.
Cel de-al doilea secund al Argeșului este Paul Ciobanu, un component mai vechi al băncii noastre tehnice. Din 2017 și până în prezent, Paul a făcut echipă cu toți antrenorii care au fost la cârma echipei.
Antrenorul cu portarii rămâne Eugen Anghel. El activează pe această poziție pentru clubul nostru încă din luna noiembrie a anului trecut, fiind unul dintre cei mai bine cotați antrenori cu portari din fotbalul românesc.
Noul preparator fizic este Bogdan Ungureanu. Acesta a mai lucrat pentru Ripensia Timișoara, între iunie 2019 și decembrie 2021, acolo unde a făcut echipă cu Alexandru Pelici.
Alexandru Pelici: ”Vom face o echipă competitivă”
Tehnicianul echipei noastre nu se așteaptă la o misiune ușoară în lupta pentru promovare : ”E o bucurie și o onoare să fim aici. Este una dintre cele mai titrate echipe pe care le antrenez. Ne așteaptă un an în care va trebui să muncim mult. Numele echipei pe care o antrenăm ne obligă să revenim cât de repede în elita fotbalului românesc. Vom face tot ce ține de noi pentru a reuși acest lucru. Nu vreau să fac promisiuni deșarte. Vreau să le mulțumesc oamenilor care au avut încredere în noi, celor care au venit la stadion. Am fost primiți cu căldură la Pitești și sperăm să nu-i dezamăgim pe suporterii care ne-au întâmpinat cu încredere. Încercăm să facem o definitivare a lotului cu care vom merge în cantonament la Curtea de Argeș. Nu va fi ușor, dar nu suntem aici să ne plângem. Am venit să muncim și să facem o echipă competitivă. Campionatul va fi foarte disputat. Sunt multe echipe care își depun candidatura la play-off și promovare, echipe care s-au întărit. Începutul campionatului trebuie să ne prindă cu motoarele pornite. Avem nevoie de unitate, liniște și de sprijinul tuturor pentru a promova”
Daniel Stanciu: ”Să învățăm din greșelile care s-au făcut”
Directorul executiv Daniel Stanciu a anunțat care va fi bugetul pentru noua ediție de campionat: ”Am creionat strategia în funcție de bugetul pe care îl vom avea. Este diferență uriașă între Liga I și Liga a II-a. Avem 10 jucători care sunt pe salarii de prima ligă. Vom discuta cu ei pentru reducerea salariilor. Vom compensa cu un bonus de promovare. Cei care vor veni, nu trebuie să depășească nivelul salarial al jucătorilor care au mai rămas. Nu putem crea discrepanțe salariale. Bugetul trebuie să fie în jur de 1,5 – 1,8 milioane euro. Și la nivelul staff-ului administrativ se vor plafona salariile. Trebuie să învățăm din greșelile care s-au făcut. Avem foarte mare încredere în domnul Pelici. De partea sportivă răspunde domnul Tunaru. Ne dorim un manager general care să coordoneze. Încercăm să corectăm ce am făcut greșit în trecut. Lucrăm la încă 2-3 transferuri importante, iar la începutul campionatului domnul Pelici va fi fericit că va avea la dispoziție un lot foarte bun”.
Răzvan Tunaru: ”Liga a doua este mult mai dură decât prima ligă”
Directorul sportiv Răzvan Tunaru își dorește ca la Pitești să fie plătită doar performanța: ”Toți jucătorii care sunt semnați la ora aceasta, au venit pe minim un an, cu drept de prelungire, dar cu clauze. Vrem să plătim pentru performanță. Este un campionat foarte greu. Liga a doua este mult mai dură decât prima ligă. Trebuie să fim acoperiți și pe posturile de under. Noi ce am adus până acum, am adus fără impresari”.