FC Argeș – Chindia Târgoviște

Recap

Casa Liga 1 2021-2022

FC Argeș
Chindia Târgoviște
-
Final Score

Recap

FC Argeș – Chindia Târgoviște 0-0
FC Argeș și Chindia Târgoviște au terminat la egalitate, 0-0, în confruntarea de sâmbătă seară, din Trivale, din runda cu numărul 10 a Casa Liga 1. Foto: Gabriela Neacșu
După 25 de minute anoste, în care cele două echipe au preferat să se tatoneze, dâmbovițenii puteau deschide scorul în urma unui penalty ușor acordat de centralul Adrian Cojocaru la un duel în careu între Tofan și Corbu. După cele două lovituri de la 11 m apărate în meciul de Cupă, cu FC Botoșani, portarul Flavius Croitoru a fost și de această dată inspirat, reușind să apere lovitura de la punctul cu var executată de Daniel Popa. După revenirea de la cabine, băieții noștri au intrat pe teren mult mai motivați și au pus presiune mai mare pe adversar. Ocaziile de gol nu s-au lăsat mult așteptate. David Meza Colli a fost foarte aproape de a deschide scorul cu un șut din interiorul careului care a trecut pe lângă bara din dreapta porții. Cu 20 de minute înainte de final, Ișfan a fost aproape de un gol spectaculos, dar Căbuz a respins excelent din vinclu. La faza imediat următoare, fundașii dâmbovițeni au reușit să respingă de pe linia porții la reluarea lui Joao Miguel. În urma acestui rezultat, FC Argeș ocupă locul 8, cu 14 puncte. Următorul meci al echipei noastre este programat vineri, 1 octombrie, de la ora 18.00, în deplasare, cu CS Mioveni.
Caseta tehnică:
FC Argeş: Croitoru – Tofan, Turda,(min.81 Pițian), Joao Miguel, Muşat – Meza Colli, Raynov(min.82 I. Șerban) – Teles(min.53 Honciu), Işfan, Dumitraşcu(min.69 De Jonghe) – Arias(min.53 Dumitru).
Rezerve neutilizate: Greab – Viana, Boldor, Moisie.
Antrenor: Andrei Prepeliţă.
Chindia Târgovişte: Căbuz – Căpuşă, Celea, Iacob, Dinu – Dulca(min.65 Suciu), Kosic – Corbu(min.73 Roumpoulakou), M. Şerban(min.73 A. Șerban), Popadiuc – Popa.
Rezerve neutilizate: Moldovan – Martac, Cherchez, Matiş, Ioniţă, Jipa.
Antrenor: Emil Săndoi.
Stadion: Nicolae Dobrin Spectatori: 2500.
Cartonașe galbene: Raynov, I. Șerban/ M.Șerban, Iacob.
Arbitru: Adrian Cojocaru / A1: Mircea Grigoriu / A2: Florian Vișan.
Observator joc: Cătălin Cursaru
Observator arbitri: Nicolae Marodin

Video

Details

Dată Time League Sezon Full Time
25 septembrie 2021 18:00 Casa Liga 1 2021-2022 90'

Rezultate

ClubPrima reprizăPosesieRezultat finalREZULTAT
FC Argeș0550Egal
Chindia Târgoviște0450Egal

FC Argeș

# Jucător Aliniere Atacuri periculoase Ocazii de gol Goluri Atacuri Pasă de gol Cartonașe galbene Cartonașe roșii Faulturi Cornere Offside
2Andrei Tofan-0000000000
4David Meza Colli-0000000000
5Grigore Turda 17-0000000000
8Ionuț Șerban 71Mijlocaș0000010000
9Cristian Dumitru 28-0000000000
11Mihai Alexandru Ișfan-0000000000
14João Miguel Xavier Ferreira dos Santos-0000000000
16Ruan Ribeiro Teles 89-0000000000
17Andrei Ovidiu Pițian 5-0000000000
22Dănuț Flavius Croitoru-0000000000
28Jafar Arias 9-0000000000
29Denis Constantin Dumitrașcu 19-0000000000
30Nicolae Constantin Mușat-0000000000
71Martin Raynov 8-0000010000
89Georgian Honciu 16Mijlocaș0000000000
19Jimmy De Jonghe 29-0000000000
 Total 0000020000

Chindia Târgoviște

Aliniere Atacuri periculoase Ocazii de gol Goluri Atacuri Pasă de gol Cartonașe galbene Cartonașe roșii Faulturi Cornere Offside
 0000000000