banner

FC Argeș a dat lovitura în Gruia

FC Argeș a făcut un meci foarte bun în deplasarea de la Cluj și a învins pe CFR Cluj cu 2-0. Cele două goluri au fost marcate de Rober Sierra și Leard Sadriu.

Dan Petrescu a bifat la meciul cu FC Argeș partida cu numărul 800 din carieră ca antrenor principal. Cu ocazia atingerii acestei borne, clubul nostru i-a oferit drept cadou un tricou al Argeșului inscripționat cu numele antrenorului și numărul 800.

CFR Cluj: Otto Hindrich – Viktor Kun, Bolgado, Daniel Dumbrăvanu, Aly Abeid, Adrian Păun (Muhammed Badamosi 63′), Alin Fică, Ciprian Deac (Meriton Korenica 46′), Moussa Samake (Beni Nkololo 46′), Marko Gjorgjievski (Louis Munteanu 63′), Andres Șfaiț (Virgiliu Postolachi 74′) Rezerve: Alessandro Micai, Mario Camora, Alexandru Țîrlea, Matei Ilie, Damjan Djokovic, Meriton Korenica, Răzvan Gligor, Lorenzo Biliboc, Beni Nkololo, Virgiliu Postolachi, Louis Munteanu, Muhammed Badamosi Antrenor: Dan Petrescu

FC Argeș: Cătălin Straton – Dorinel Oancea, Esteban Orozco, Guilherme Garutti, Mario Tudose, Leard Sadriu, Robert Moldoveanu (Yanis Pîrvu 68′), Rober Sierra, Ionuț Rădescu (C) (Takayuki Seto 89′), Ricardo Matos (Adel Bettaieb 77′), Caio Martins (Florin Borța 68′) Rezerve: David Lazar, Marius Briceag, Takayuki Seto, Vadim Rață, Adel Bettaieb, Ignacio Heras, Yanis Pîrvu, Franck Tchassem, Florin Borța, Adriano Manole, Andrei Dinu Antrenor: Bogdan Andone

Meciul a început echilibrat, echipa noastră având o așezare îndrăzneață, reușind să aibă și un ușor avantaj de posesie, în primul sfert de oră. Prima ocazia a aparținut Argeșului, prin Garutti, care l-a întins bine pe Hindrich. A mai urmat o bună ocazie pentru echipei noastră, de data aceasta cel care l-a pus la treabă pe portarul CFR-ului a fost Robert Moldoveanu. Acesta a vrut să îl suprindă pe goalkeeper-ul feroviarilor, dar a șutat prea puternic și balonul s-a dus peste poartă. În min. 35 a venit prima ocazie a CFR-ului, la o combinație între Fică – Deac – Gjorgjievski, însă cel din urmă a reluat slab, iar Straton a reținut. A urmat o nouă ocazie pentru FC Argeș, Rădescu preia excelent mingea în careu și șutează la colțul lung, dar mingea trece puțin pe lângă poarta lui Hindrich. Am reușit să spargem gheața pe finalul primei părți, după o contră condusă de Caio, finalizată perfect de Sierra cu o execuție superbă, de la marginea careului, de pe loc.

La reluarea jocului, tot alb-violeții au fost cei mai periculoși de pe teren. Matos a tras tare, dar n-a găsit ținta. Elevii lui Bogdan Andone și-au dublat avantajul în minutul 53, după ce Sadriu a trimis balonul, cu o lovitură de cap, direct în poarta CFR-ului. Golul a venit după un corner executat foarte bine de Caio. În min. 61, CFR-iștii au fost aproape de a reduce din diferență, însă Tudose a respins magistral de pe linia porții. Ultima mare ocazie de gol a aparținut tot echipei noastre, Bettaieb fiind aproape să marcheze pentru FC Argeș și să ducă scorul la 3-0 pentru piteșteni, însă nu a reușit să îl învingă pe Hindrich care a reușit din nou o intervenție fantastică. Astfel, FC Argeș a obținut o victorie importantă cu CFR Cluj, una pe care argeșenii au așteptat-o de peste 20 de ani.

În minutul 89, a avut loc o premieră în Superliga. Bogdan Andone l-a introdus pe teren pe japonezul Takayuki Seto, cel care a devenit primul străin care joacă în Liga 1 la peste 39 de ani, mai exact 39 de ani și 6 luni. Totodată, Takayuki devine cel mai în vârstă jucător care a evoluat pentru FC Argeș, depășindu-l pe Dorinel Munteanu.

„Am fost reactivi pe contraatac. Până la urmă, Dumnezeu răsplătește munca bine făcută. E important că jucătorii care au venit în vară au prestații bune. Le-am spus jucătorilor și după meci, dar le reamintesc în fiecare zi că putem reuși ca grup. Trebuie să formăm un grup unit, să avem o atmosferă bună, să ne ajutăm pe teren și în afară. Jucătorii care sunt din sezonul trecut au un rol important. Îi ajută pe cei noi să se integreze cât mai repede. Ușor-ușor, am spus-o, peste încă una, două, trei, patru etape, lucrurile se vor așeza. Consistența jocului va fi mai bună. Chiar dacă am făcut două meciuri bune, rezultatele nu au fost cele dorite. Era importantă o victorie cât mai repede ca să mențină atmosfera, să creadă în munca pe care o fac. Mă bucur că au reușit acest lucru în această seară contra unui adversar puternic. Avem o săptămână să pregătim meciul de sâmbătă seară de la Ciuc și să încercăm să-l câștigăm. Avem nevoie de continuitate.” – Bogdan Andone

“Am făcut o treabă bună. Am avut ocazii. Am marcat devreme. Cred că merităm cele trei puncte. La gol, nu m-am gândit prea mult. Am controlat mingea și știam că am o mică șansă. Am încercat și am marcat. Sunt foarte fericit pentru mine și pentru echipă! Cred că am avut trei meciuri dificile. Am fost răsplătiți pentru munca din primele etape azi. Aveam nevoie de aceste trei puncte. Am făcut același joc și meciurile trecute. Pressing avansat, să jucăm simplu, fără greșeală. Pe contraatac. Funcționează. Dacă continuăm să muncim așa, nu vom avea probleme cu rămânerea în Superliga. Obiectivul nostru este să ne menținem cât mai mult în prima ligă.”Rober Sierra