FC Argeș a învins-o categoric pe Crișul Aleșd în Liga 2 Feminin

Fetele noastre au câștigat cu 8-2 meciul cu Crișul Aleșd (Athletic CS United Bihor), din cadrul etapei a XIII-a a ligii secunde de fotbal feminin. Chiar dacă au fost conduse cu 2-1, fetele noastre au revenit, marcând șapte goluri și reușind să plece la Pitești cu toate cele 3 puncte. Golurile noastre au fost marcate de: Ana Maria Moraru (21′), Andreea Matei (28′, 77′), Ariana Marin (51′, 72′, 80′), Rebeca Abagiu (67′) și Ancuța Iliescu (90+2′). În acest moment, echipa noastră este pe locul 4 în clasament. Următoarea etapă, fetele noastre vor juca acasă cu Politehnica Timișoara.

Primul XI: Mihaela Din (GK), Ariana Marin (C), Andreea Matei, Maria Chițu, Ana Maria Moraru, Elisa Pîrvu, Nicola Țîrcomnicu, Rebeca Abagiu, Amira Borțoi, Ancuța Elena Iliescu, Roxana Popescu Rezerve: Ana Maria Ion, Elena Florea, Maria Roșioru, Maria Căciulă, Ana Tănasă