FC Argeș a plecat în cantonament la Curtea de Argeș
După aproape două săptămâni de antrenamente la Pitești, FC Argeș a plecat astăzi în cantonament la Curtea de Argeș. Piteștenii se vor pregăti în Orașul Basarabilor până pe 14 iulie, urmând ca apoi să-și continue pregătirea în Trivale.
Antrenorul Alexandru Pelici a deplasat în acest stagiu de pregătire centralizată un lot în care se regăsesc fotbaliștii rămași din lotul din sezonul trecut, jucătorii legitimați în această vară, o parte dintre cei care au fost împrumutați la diverse cluburi sezonul trecut, dar și mai mulți juniori din propria pepinieră. Piteștenii au programate zilnic câte două antrenamente, unul pentru pregătirea fizică, iar celălalt tehnico-tactic. Tehnicianul grupării din Trivale a afirmat că lotuI cu care va ataca promovarea este conturat în proporție de 90%. În stagiul de la Curtea de Argeș, piteștenii au programate și două meciuri de verificare, primul, cu un adversar de ligă inferioară, Progresul Spartac (12 iulie), iar cel de-al doilea cu o colegă din eșalonul secund, CS Tunari (14 iulie).
Lotul deplasat la Curtea de Argeș:
Portari: Cătălin Straton, George Micle, Andrei Bucur, Vlad Frumuzache (ultimii doi din pepiniera FC Argeș)
Fundași: Andrei Tofan, Grigore Turda, Facundo Rizzi, Adrian Scarlatache, Ionuț Balaur, Radu Ciuciulete (pepiniera FC Argeș)
Mijlocași: Ionuț Rădescu, Andrei Panait, Florian Haită, Cristi Balgiu, Patrick Dulcea, Robert Boboc, Denis Bujor, Yanis Pîrvu, Dorian Bertrand
Atacanți: Valentin Buhăcianu, Milcho Angelov, Bogdan Rusu, Gino Oprescu, Mario Mitoi, Adelin Mircea (ultimii trei proveniți din pepiniera FC Argeș)
Programul meciurilor de pregătire:
12 iulie – Progresul Spartac (L3) – Curtea de Argeș
14 iulie – CS Tunari (L2) – Valea Iașiului
19 iulie – Corvinul Hunedoara (L2) – Curtea de Argeș
22 iulie – CSM Slatina (L2) – Slatina
26 iulie – CS Mioveni (L2) – Mioveni
29 iulie – Unirea Bascov (L3) – locație nestabilită