FC Argeș 2
FC Argeș II – FCSB II, astăzi, de la ora 18.00, la Pitești
Federația Română de Fotbal a programat marți o etapă intermediară la Liga a III-a. FC Argeș II va întâlni astăzi, de la ora 18.00, pe terenul central al stadionului Nicolae Dobrin, pe FCSB II, în runda cu numărul 6 a play-out-ului seriei a IV-a. Înaintea acestui duel, cele două echipe au moralul bun, piteștenii impunându-se cu 2-1, în deplasarea din runda precedentă, din Capitală, cu Dinamo II, iar bucureștenii câștigând la limită, 1-0, pe terenul celor de la Academica Clinceni II. După cinci etape jucate în play-out, FC Argeș II ocupă locul 6, cu 11 puncte, iar FCSB II se situează pe locul 1, cu 39 de puncte.