FC Argeș începe pregătirea pentru noul sezon

După o lună de vacanță, FC Argeș va începe luni, 17 iunie, pregătirea pentru noul sezon competițional. Reunirea lotului va avea loc la ora 10.30, la baza sportivă de la Albota, care a trecut recent printr-un amplu proces de modernizare.

La primul antrenament din această vară, antrenorul Nicolae Dică îi va avea la dispoziție și pe cei patru jucători transferați până acum: atacantul Vlad Morar (ex UTA Arad), fundașul Costin Ghiocel (ex SC Oțelul Galați), mijlocașul Kevin Doukoure (ex Universitatea Cluj) și mijlocașul Andrei Dima (ex FC Voluntari). În afară de cei patru, Dică se va baza pe fundașul Andrei Tofan și pe mijlocașul Patrick Dulcea, fotbaliști care recent au semnat noi înțelegeri cu clubul nostru, valabile pentru următoarele trei sezoane.

#Cantonament în Slovenia

Tehnicianul alb-violet a stabilit în linii mari programul echipei până la începerea campionatului, programat să ia startul pe 3 august. După trei săptămâni de antrenamente pe plan local, piteștenii vor merge în străinătate pentru un stagiu montan de 13 zile. Destinația aleasă este Slovenia, localitatea Rogla, locație în care s-a pregătit în ultimii ani și UTA.

# AFC Câmpulung Muscel, primul adversar din amicale

Până la plecarea în cantonamentul extern, argeșenii vor disputa și două jocuri de verificare. Primul test este programat pe 29 iunie, adversar urmând a fi nou-promovata în liga secundă, AFC Câmpulung Muscel, locația nefiind încă stabilită. Cel de-al doilea amical este programat pe 5 iulie, adversarul nefiind încă stabilit.

#Patru meciuri de verificare la Rogla

În stagiul de pregătire din Slovenia, antrenorul Nicolae Dică și-a propus să dispute patru meciuri de verificare, oficialii clubului nostru purtând discuții pentru stabilirea adversarilor. La întoarcerea în țară, FC Argeș va disputa pe 27 iulie, un amical cu CSM Slatina, ultimul înainte de începerea campionatului, locația urmând să fie stabilită în funcție de țintarul ligii secunde.

 

Programul echipei FC Argeș:

17 iunie, ora 10.30 – reunirea lotului

18 iunie – 6 iulie – antrenamente la Albota

7 -19 iulie – cantonament Slovenia

21 iulie – 2 august – antrenamente la Albota

 

Programul meciurilor de pregătite:

29 iunie – AFC Muscelul Câmpulung(L2) – locație nestabilită

5 iulie – adversar nestabilit

27 iulie – CSM Slatina(locație nestabilită)

 

Cantonament Rogla(Slovenia)

10 iulie – adversar nestabilit

13 iulie – 2 meciuri(adversari nestabiliți)

17 iulie – adversar nestabilit