
FC Argeș s-a încununat campioana ligii secunde
FC Argeș a câștigat titlul în Liga a 2-a după ce s-a impus în fața celor de la FK Csikszereda Miercurea Ciuc, scor 4-0, iar Steaua a pierdut pe teren propriu cu CSM Reșița, scor 2-0 în ultima etapă a Play-Off-ului ligii secunde. Înaintea ultimei etape, Csikszereda și FC Argeș erau deja promovate, dar mai conta cine va termina sezonul pe primul loc, în luptă fiind și Steaua. Elevii lui Bogdan Andone au defilat la Miercurea Ciuc, acolo unde s-au impus fără emoții, cu un neverosimil 0-4.
FK Csikszereda Miercurea Ciuc: Hunor Albert – Dávid Kelemen (Alexander Torvund 58′), János Hegedűs, Raul Palmeș – Márk Kovács, Efraim Bödő, Attila Csürös, Peter Gal-Andrezly (C) – Benjamin Babati, Jozef Dolny, Soufiane Jebari Rezerve: Mark Karacsony – Bence Pintér, Ramon Erdei, Szilard Veres, Ervin Bakos, Botond Karandi, János Nagy Antrenor: Robert Ilyeș
FC Argeș: Cătălin Straton – Guilherme Garutti, Mario Tudose, Esteban Orozco, Marius Briceag (C), Ionuț Rădescu (Andrei Dinu 89′), Takayuki Seto, Gabriel Gheorghe (Robert Moldoveanu 71′), Paul Mitrică (Yanis Pîrvu 45′), Emmanuel Mensah (Franck Tchassem 55′), Eldin Mehmedovic (Mihai Roman 55′) Rezerve neutilizate: Denis Oncescu – Costin Ghiocel, Vlad Morar, Andrei Stoica Antrenor: Bogdan Andone (suspendat)
Diferența s-a văzut încă din prima repriză, când FC Argeș conducea cu 3-0. Esteban Obiang Orozco a deschis scorul în minutul 12. Esteban a marcat cu un șut din prima, din apropierea careului mic, după ce Garutti a lovit transverala în urma unei lovituri de cap. Marius Briceag a dus scorul la 2-0 în minutul 17. Acesta a marcat cu un șut puternic pe jos, din careu, din partea stângă, mingea ducându-se la colțul lung, pe lângă Albert Hunor. În minutul 35, ciucanii au prima ocazie mai mare. Dolny vine la prima bară în urma unei lovituri libere, deviază spre bara a doua, dar Palmeș nu reușește să reia și balonul se duce pe lângă poartă. Peste cinci minute, Attila Csürös îi pune piedică în careu lui Mitrică și arbitrul acordă penalty argeșenilor. Eldin Mehmedovic marchează de la punctul cu var și duce scorul la 3-0, stabilind astfel scorul la pauză. La ultima fază a reprizei, ciucanii puteau reduce din diferență prin Dolny, dar Straton intervine cu un reflex de senzație. După reluare, Dolny ratează o nouă ocazie mare. În minutul 54, Gabriel Gheorghe face o cursă incredibilă, în mare viteză, din propria jumătate și până în careul gazdelor. Reușește să se țină bine în duelul cu Gal-Andrezly, intră în careu, trage cu piciorul drept din 8 metri lateral dreapta, pe lângă portar, la colțul lung, și marchează, stabilind scorul final: Miercurea Ciuc 0-4 FC Argeș. La finalul întâlnirii de la Miercurea Ciuc, elevii lui Bogdan Andone au făcut ”hora bucuriei”.
Autocarul cu echipa a revenit la Pitești duminică seară, iar festivitatea de premiere a avut loc în Piața Primăriei. Gabriel Bodescu, secretarul general adjunct al FRF, a fost cel care a oferit medaliile și trofeul Ligii 2. Cel care a ridicat trofeul a fost Andrei Tofan, căpitanul echipei noastre. FC Argeș a devenit al optulea club care pune în vitrina sa trofeul campionatului Liga 2.
FC Argeș a acumulat 57 de puncte în acest sezon de Liga 2 2024-25, în 29 de meciuri disputate în 31 de etape. La finalul sezonului regular, după 19 jocuri, ocupa locul 5, cu 34 de puncte, iar în Play-Off a fost echipa cu cele mai multe puncte acumulate, 23. Argeșenii au adunat în sezonul regular 9 victorii, 7 egaluri și 3 înfrângeri, 19-10 golaveraj și 34 de puncte. În Play-Off, echipa lui Bogdan Andone a înregistrat 7 victorii, 2 egaluri și 1 înfrângere, 19-5 golaveraj și a ridicat numărul punctelor la 57, terminând pe locul 1. Nicolae Dică (etapa 1-7) și Bogdan Andone (etapele 8-21 și etapele 1-10 Play-Off) au fost antrenorii echipei în sezonul 2024-25. (statistică oferită de Liga2.ro)
Galerie foto: Pal Zoltan (FK Csikszereda Miercurea Ciuc)