Învingem Muscelul Câmpulung și terminăm 2024 pe loc de play-off

FC Argeș a câștigat cu 3-1 partida cu Muscelul Câmpulung și termină 2024 pe loc de play-off.

AFC Câmpulung Muscel: Cristian Bălgrădean (GK) – Mario Brumă, Andrei Radu, Marius Sanda, Ștefan Farcaș (Alexandru Popescu 58′), Luca Stancu, Ionuț Jenaru (C), Alima Atangana, Bogdan Vasile, Pancras Otoo, Gabriel Torje (Darius Ciurea 74′) Rezerve: Sergiu Bălănică – Robert Ene, Antonio Niță, Robert Dumitrescu, Jose Ntamack, Daniel Popescu, Ștefan Coman Antrenor: Sorin Colceag

FC Argeș: Cătălin Straton (GK) – Florin Borța, Guilherme Garutti (Ionuț Rădescu 75′), Esteban Orozco, Marius Briceag (C), Takayuki Seto, Petrișor Petrescu (Kevin Doukoure 46′) – Patrick Dulcea (Raul Ailenei 75′), Robert Moldoveanu (Valentin Buhăcianu 64′), Yanis Pîrvu – Mihai Roman (Vlad Morar 64′) Rezerve: Denis Oncescu, Mario Tudose, Emanuel Gronner, Gabriel Gheorghe Antrenor: Bogdan Andone

Stadion: Municipal (Câmpulung Muscel – Argeș).
Arbitru: Mihai Amorăriței (Câmpina – Prahova). Asistenți: Cosmin Vătămanu (Bucureşti) și Mihăiță Adrian Noroc (Botoşani). Rezervă: Florin Adrian Sava (Vânători – Galaţi). Observator arbitri: Gheorghe Mihalache (Buzău). Delegat joc: Cristian Petropulos (Alba Iulia – Alba).

Terenul s-a prezentat în condiții decente. În tribunele stadionului din Câmpulung au fost prezenți aproximativ 1000 de spectatori.
În primele 10 minute ale meciului cele două echipe s-au tatonat reciproc, fără să își creeze ocazii periculoase. În min. 18 consemnăm prima mare ocazie a meciului. Mihai Roman trimite un trasor de la aproximativ 20 metri spre poarta lui Bălgrădean, dar portarul celor de la Muscelul reușește să scoată în corner. În min. 22, Guilherme Garutti vede cartonașul galben după un fault asupra lui Torje. Bănățeanul execută lovitura liberă, trimite pe poartă, dar Straton se întinde și scoate în corner. FC ARGEȘ deschide scorul la Câmpulung în minutul 26. După o acțiune foarte frumoasă a lui Patrick Dulcea pe partea stângă a terenului, acesta trimite o diagonală la Florin Borța care retrimite balonul în careu, iar Robert Moldoveanu marchează cu un șut din colțul careului mic. În min. 43, șutul lui Dulcea zguduie bara din stânga porții lui “Pufi” Bălgrădean. Șutul a venit în urma unui contraatac al Argeșului la care au mai participat Marius Briceag și Mihai Roman.
După 10 minute de la începerea reprizei secunde, FC ARGEȘ își dublează avantajul după un penalty executat de Mihai Roman. Lovitura de pedeapsă a fost obținută după un fault asupra lui Marius Briceag în careul muscelenilor. Mihai Roman a trimis în stânga porții, pe sub Bălgrădean. În min. 59, Mihai Roman face dubla și duce scorul la 3-0. A fost un gol înscris cu capul după o lovitură de la colț. În minutul 87 AFC Muscelul Câmpulung reduce din diferență dintr-o lovitură de pedeapsă obținută în urma unui fault făcut în careu de Esteban Orozco asupra lui Alexandru Popescu. Cătălin Straton a ghicit colțul, însă nu a putut opri șutul lui Alexandru Popescu. Așa s-a scris povestea ultimei partide din Liga 2 pe anul 2024 pentru cele două echipe din județul Argeș.