Panait: ”Dacă este nevoie, vom sta în casă!”
Fotbaliștii de la FC Argeș și-au întrerupt antrenamentele după măsurile luate de autorități la nivel națioanal pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19. Alb-violeții au primit câteva zile libere pentru a sta cu familiile, urmând ca în cel mai scurt timp conducerea clubului să decidă ce este de făcut în funcție de cum va evolua situația la nivel național.
Jucătorii echipei din Trivale le recomandă piteștenilor să ia în serios ordinele autorităților care luni au decretat stare de urgență și le cer să respecte cu strictețe dispozițiile date pentru prevenirea răspândirii coronavirusului.
#”Nu mă gândeam vreodată că voi trăi acest moment”
Într-un interviu acordat cotidianului Curierul zilei, Andrei Panait, unul dintre cei mai reprezentativi fotbaliști de la FC Argeș, a spus cum încearcă să facă față situației și restricțiilor impuse de autorități: ”Pentru noi, ca și sportivi, nu este bine că s-a întrerupt campionatul, dar nu avem ce face! Trebuie să respectăm regulile impuse de autorități, iar dacă este nevoie să stăm în casă, vom sta! Cu înțelegere și cu răbdare, sunt sigur că putem depăși acest moment. Nu mă gândeam vreodată că voi trăi acest moment. Fiecare om avea un anumit stil de viață. Aceste măsuri luate de autorități ne privează de anumite lucruri precum ieșitul în oraș, întâlnirile cu prietenii, dar sunt chestiuni de moment. Cel mai important lucru este să respectăm regulile impuse de autorități pentru că sunt sigur că au fost luate în cunoștiință de cauză”.
#”Sper ca lucrurile să revină la normal”
Deși toate competițiile sportive au fost oprite până la finalul lunii martie, mijlocașul argeșean încearcă să se mențină într-o formă sportivă cât de cât bună: ”Chiar acum sunt la un prieten și alerg pe bandă, însă nu este ca și cum aș face mișcare în aer liber. Este mai dificil să fii izolat într-o casă. Sper ca situația să nu dureze mult timp, iar lucrurile să revină la normal într-un timp cât mai scurt și să ne putem desfășura pregătirea așa cum trebuie. Nu știm când se va relua campionatul și așteptăm și noi deciziile pe care le va lua Federația Română de Fotbal. Îmi doresc ca lucrurile să intre pe un făgaș normal într-un timp cât mai scurt, însă sunt conștient că aceste lucruri se vor lămuri după ce se va ști cu exactitate evoluția acestui virus”.
#”Promovarea se va juca până la final”
Panait prevede o luptă încinsă la promovare: ”După cum se știe, sunt 5-6 echipe despărțite de câteva puncte, care se vor bate la promovare. Este foarte frumos pentru cei care urmăresc fotbalul și mai greu pentru cei care sunt în teren. Chiar dacă UTA are un avans considerabil de puncte față de locul 2, în fotbal se pot întâmpla multe. Sunt convins că promovarea se va juca până pe final. Fiecare echipă crede în șansa ei. Noi vom face tot posibilul să îndeplinim obiectivul și să revenim în Liga I, acolo unde ne este locul. În aceste momente, cel mai important lucru este să depășim cu bine această situație ciudată cu care nu ne-am mai confruntat”.