Piteştenii vor să-şi apere blazonul cu o victorie!
# Pandurii Târgu Jiu – FC Argeş, sâmbătă, ora 15.30, Digi Sport, Telekom Sport
FC Argeş va încerca în acest week-end să obţină a doua victorie din această ediţie de campionat. Echipa noastră îşi doreşte foarte mult să se întoarcă cu cele 3 puncte din deplasarea de sâmbătă, de la Târgu Jiu, cu Pandurii. Confruntarea cu gorjenii se va disputa la ora 15.30, pe un teren sintetic, aflat în vecinătatea stadionului Municipal. Temperatura estimată de meteorologi la ora meciului este de peste 30 de grade Celsius, fapt care poate influenţa foarte mult randamentul jucătorilor.
Ambele echipe au început cu dreptul noul sezon, gorjenii impunându-se în deplasarea de la Aerostar Bacău, în timp ce piteştenii au câştigat meciul de pe propriul teren, cu cei de la CS Baloteşti. Vali Năstase, secundul lui FC Argeş spune că indiferent de condiţiile în care se joacă partida, alb-violeţii trebuie să-şi apere blazonul şi să se impună: „Băieţii s-au pregătit exemplar în perioada de pregătire. Aş vrea să scot în evidenţă antrenamentele pe care le-am desfăşurat în fiecare zi. Sunt conştienţi de faptul că ne aşteaptă un meci greu, ţinând cont şi de ora la care a fost programată partida. Temperatura la ora la care se joacă meciul, plus terenul sintetic, sunt cele două elemente de care trebuie să ţinem cont foarte mult. Mergem încrezători la Târgu Jiu. Trebuie să câştigăm neapărat. Mentalitatea noastră trebuie să fie numai de învingători. Trebuie cont că ne numim FC Argeş, avem de apărat acest blazon. Numele ne oblligă să câştigăm orice meci. Pandurii a furnizat surpriza primei etape învingând în deplasarea de la Bacău. Prea multe informaţii despre adversar nu am. Ştiu că au o echipă formată din jucători tineri. Media de vârstă este 21 de ani. Urmează să vedem astăzi sau mâine meciul Aerostar Bacău-Pandurii pentru a face o analizăm amănunţită. Nu putem trage prea multe concluzii având în vedere că a trecut doar o etapă. Ne bucură faptul că noi am câştigat de o manieră categorică cu Baloteştiul. Cred că nu s-a pus problema în privinţa câştigătoarei acelei partide. Am văzut şi eu rezultatele primei etape şi pentru mine a fost o surpriză Petrolul care a făcut 0-0. Majoritatea echipelor s-au întărit. Am văzut că au adus câte 10-12 jucători. S-au schimbat mult faţă de campionatul trecut. Jucătorii au mai venit şi au mai plecat pentru că aşa este la fotbal. Dacă numărăm echipele de tradiţie care sunt în liga a doua, se poate spune că va fi un campionat greu. Vom vedea ce va fi după fiecare meci. Este prematur să tragem concluzii pentru că a trecut doar o etapă de campionat. Majoritatea jucătorilor îşi intră în formă după 2-3 etape. Nu putem vorbi de acum despre cine va câştiga campionatul”.