Primele două etape din retur se joacă tot în acest an!
Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a stabilit astăzi ca primele două meciuri din returul campionatului ligii a doua să se dispute tot în acest an și nu la începutul anului viitor așa cum voiau trei sferturi dintre formațiile eşalonului secund.
Oficalii federali nu au fost de acord cu doleanța majorității cluburilor care îşi doreau ca etapele 20 şi 21 să se dispute în februarie 2018. Conform hotărârii de astăzi a Comitetului Executiv, cortina se va trage peste liga a doua pe 9 decembrie când sunt programate ultimele meciuri oficiale din 2017. FC Argeș mai are de jucat sâmbătă, de la ora 11, în deplasare, cu Pandurii Târgu Jiu și pe 9 decembrie, de la ora 12, pe propriul teren, cu ASU Politehnica Timișoara. Derbiul singurelor echipe din eşalonul secund care îmbracă culorile alb-violet va fi transmisă în direct de către postul de televiziune Telekom Sport.