Rebeca Abagiu a fost convocată în lotul României U15
În perioada 18-27 august, naționala feminină U15 va desfășura o acțiune de pregătire care include și două partide amicale contra Macedoniei de Nord.
La această selecție a fost chemată și Rebeca Abagiu, jucătoare legitimată la FC Argeș. Pe Rebeca o știți deja din materialului video dedicat prezentării noului tricou din acest sezon. Pentru Rebeca este cea de-a treia convocare la această reprezentativă a țării noastre. Ea evoluează pe postul de fundaș dreapta. La lotul național o va avea alături pe Cristina Sandu, antrenorul principal al FC Argeș U15 și antrenor secund la România U15.
Selecționata antrenată de Ionuț Florea se va reuni la finalul acestei săptămâni la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, în timp ce partidele amicale sunt programate sâmbătă, 24 august și luni, 26 august, la centrul de pregătire de la Buftea. Ambele meciuri vor începe la ora 18:00.
În luna iunie, această generație de jucătoare născute în 2010 a desfășurat un prim stagiu de pregătire în San Marino, unde tricolorele au câștigat cele două meciuri amicale disputate cu 3-0 și 4-1. După acțiunea de luna aceasta, pentru junioarele U15 urmează Turneul de Dezvoltare WU15 de la finalul lunii septembrie.