Remiză în derby-ul orgoliilor. FC Argeș – CS Mioveni 1-1(0-0)
FC Argeș – CS Mioveni 1-1(0-0)
Au marcat: Matiș(min.82) / Raul Costin(min.90)
Derby-ul județean FC Argeș – CSMioveni disputat duminică după-amiază, pe stadionul Nicolae Dobrin, s-a terminat cu o remiză, 1-1, rezultat care este pe placul contracandidatelor celor două echipe în lupta pentru promovare. Cei peste 5.000 de spectatori care au asistat la partida de pe arena din Trivale au avut parte de puțin fotbal, ocaziile de gol ale ambelor echipe putând fi numărate pe degetele de la o mână. foto: Gabriela Neacșu
Disputa dintre cele două reprezentante ale județului din liga secundă a fost una destul de aprig disputată, cu nerv, dar cu realizări puține. Echipa noastră a avut mai mult posesia în prima parte a întâlnirii şi a încercat să desfacă apărarea destul de bine organizată a Mioveniului, care a lăsat impresia că a venit la Piteşti mai mult să nu primească gol. Cea mai mare ocazie de din primul mitan de a deschide scorul i-a aparținut mijlocașului echipei noastre Andrei Blejdea, care, după ce a trecut de doi adversari în stânga careului, a şutat din unghi peste transversală. Până atunci, Grecu îl încercase pe portarul Mioveniului cu un șut-centrare reținut cu siguranță de gooal-keperul oaspeților. După pauză, ambele echipe au încercat să dea lovitura decisivă pe tabelă. Hergheligiu a rămas singur cu Ducan şi a trimis pe lângă bară, din 7 metri, ratând șansa de a duce Mioveniul în avantaj. FC Argeș a deschis scorul cu 9 minute înainte de finalul timpului regulamentar în urma unei faze care nu anunța nimic. Tofan a bătut lung un out, iar Răzvan Matiş a înscris din 6 metri, la prima bară. Turkovic putea închide partida, însă rămas singur cu Croitoru a tras în acesta. Când jucătorii lui Ionuț Badea se pregăteau de minutele de prelungire, Mioveniul a restabilit egalitatea prin Raul Costin care a trimis în plasă, cu un șut de la 14 m, după o deviere cu capul a lui Măzărache. În urma acestei remize, băieții noștri au ratat şansa de a egala Mioveniul şi au rămas la trei puncte în spatele galben-verzilor. FC Argeș a urcat pe locul 5, cu 35 de puncte, în timp ce Mioveniul a rămas pe locul 2, cu cele 38 de puncte acumulate în 23 de etape.