Info
Remus Vlad, Căpitanul din dubla cu Real Madrid
Remus Vlad împlinește astăzi 77 de ani. Fostul fundaș central a jucat 175 de meciuri și a marcat 4 goluri pentru FC Argeș. Acesta a fost căpitanul echipei în sezonul în care am câștigat primul titlu, dar și în dubla cu Real Madrid. 
Mai jos aveți un interviu dat de Remus Vlad, în care a vorbit despre cariera sa la Pitești:
Aţi ajuns la FC Argeş, o echipă relativ nouă pe atunci…Cei de la FC Argeş au venit să mă convingă. Au venit pentru mine la Hunedoara ca să îmi dea dezlegarea. Am jucat un amical, câte o repriză pentru fiecare. Evident era o dezamăgire că nu am ajuns la Dinamo. Era un prim secretar, căruia i-am spus că vreau la Dinamo pentru facultate. El mi-a spus: “Nu, mergi la Jiul Petroşani echipa noastră!”.
Cum era Argeşul atunci?O echipă în reconstrucţie. Se schimbau generaţiile. Un mănunchi de tineri, care le luam deja locul celorlalţi. Un grup de jucători, care ocupam aproape toate posturile.În momentul în care noi am devenit titulari şi aveam experienţă, maturitate am şi câştigat campionatul
V-a fost greu să vă adaptaţi?Eram singurul ardelean. Cum sunt ardelenii…mai docil, mai disciplinaţi, mai corecţi. La finalul antrenamentului se făceau două echipe. Antrenorul fixa doi căpitani şi alegea câte un jucator. După primele 2-3, din cel ales pe la coadă. Gicu Dobrin şi Urcanu…apoi primul ales eram eu. Băgam material, construiam, deposedam.
Cum aţi ajuns căpitan la FC Arges?Barbu a plecat în Turcia să joace la Besiktas. Un turneu de vară, în Serbia. Antrenorul Titus Ozon. În turneul acela trebuia să se stabilească noul căpitan. S-a făcut un fel de alegere între jucători. Dobrin a fost factorul decisiv. Nu vă mai supăraţi, noul căpitan trebuie să fie Remus Vald. Nu e ca noi golan, vagabond, la ora 10 este în camera, e serios.
Eraţi un rebel, ca Dobrin?Eram un profesionist, nu un rebel. Nu eram în gaşca lui Dobrin. Unii sunt cuminţi, alţii mai rebeli. Am fost lider şi când erau lucrurile în impas eram solicitat să fac ordine. Eram diplomat şi ştiam să vorbesc cu Dobrin şi cu alţii, care erau mai înflăcăraţi. Mă simţeam important, alături de el. Liderul nostru era Dobrin. Pentru el venea lumea la stadion, chiar dacă 9 etape am fost neînvinşi fără el în echipă. Eram fotbalişti, pentru că jucători sunt mulţi astăzi.
Bătăile între miliţieni la FC Argeş – Dinamo şi mult visata butelieFaptul că FC Argeş, cu Dobrin în teren şi cu Remus Vlad căpitan ajungea să câştige campionatul în 1972 era o “palmă” dată sistemului. Era o minune. Chiar şi aşa, Vlad spune că frustrările jucătorilor din provincie se simţeau în permanenţă. Nu au fost niciodată la fel de favorizaţi ca şi cei din Bucureşti, iar această frustrare se transforma într-o luptă nebună în derby-uri.
Erau derby-uri încinse cu echipele din Capitală?13-14 mii de locuri are stadionul FC Argeş. Se vindeau însă bilete la toată lumea şi se depăşea capacitatea. Erau specatori şi pe pistă. Câţi spectatori au venit atâtea bilete s-au dat. Când ieşeam după o minge ne loveam de ei. Evident am câştigat împotriva sistemului. Erau adevărate lupte cu Steaua şi Dinamo. Practic ne băteam cu ei şi la propriu şi la figurat. Eram de aceeaşi valoare, doar că eram din provincie. Noi ne băteam cu ei şi la pumni şi la fotbal. A fost un meci cu Dinamo în care şi miliţienii din Piteşti şi cei din Bucureşti se băteau la rândul lor, pe culoarul de la vestiare. Nu mai spun că ei erau protejaţi şi de arbitraje.
Ce prime aveaţi?Aveam primă de un porc la unele meciuri în preajma sărbătorilor. Cea mai mare primă era o butelie. Dădeam pe ea 200-300 de lei şi o vindeam cu 2000 de lei. 3500 de lei am luat primă de campionat. Evident era o frustrare pentru că nu aveam beneficiile celor din Bucureşti.
Aţi fost aproape de Mondialul din Mexic, ‘70…Mi se îndepliniseră un vis. Înainte de mondialul din Mexic am fost trimişi noi, cu o selecţionată B, ca să se culeagă informaţii despre condiţiile de acolo. Exact cu o lună înainte. Din echipa noastră se completa lotul. Au rămas Gigi Tătaru, Gornea şi trebuia să rămân eu, pentru că m-am remarcat în toate amicalele pe acolo. Din cauza unor influenţe, unor pile, n-am rămas….cum erau vremurile. Ca fundaş central trebuia să rămân, dar l-au adus pe Nae Pescaru, de la Braşov, care era mijlocaş. Nici nu se punea problema să nu prind lotul, dacă eram la o echipă din Bucureşti.
Între emoţiile jocurilor cu Rea Madrid şi tentanţia de a fugi din ţarăÎn octombrie 1972 aveau să vină meciurile pe care Remus Vlad nu le va uita niciodată. Dubla cu Real Madrid din Cupa Campionilor Europeni. Spaniolii erau tot “galactici”, chiar dacă presa nu le găsise acest supranume. Remus Vlad parcă are şi acum emoţie în glas când vorbeşte de acel meci. Nu era prima dată când mergea în Europa ascunsă de comunism şi tentaţia de a fugi din ţară îl urmărea şi pe el. Spune că n-a vrut să-şi pună în pericol familia şi de aceea n-a făcut-o, iar după 40 de ani se felicită pentru decizie.
Care e povestea meciurilor cu Real? Cum îi vedeaţi pe acei jucători?Pentru noi parcă veneau de pe altă planetă. Câştigători de 5 ori ai Cupei Campionilor Europeni. În turul doi am căzut cu ei, după ce trecusem uşor de campioana Luxemburgului. Făcusem un cantonament la Sinaia, se amânase şi o etapă, ca să ne pregătim, deşi pauzele nu ne făceau bine pentru că o mai scăpam la un şpriţ.
Au fost emoţii mari?În timpul jocului m-am eliberat de emoţii. Aveam o grămadă de emoţii înainte. Transpiram, nu puteam să dorm. Mă gândeam la adversarul direct. Eram copleşit. M-am eliberat de stările emoţionale şi jucam de la egal la egal, chiar dacă ei aveau valoare superioară. Făceau un angajament fizic incredibil. Ştiau să se plasese, să te împiedice să intri în posesia mingii. Santillana se demarca mai repede şi intra în contact fizic cu mine, făcea un mic fault şi intra el în posesie. Noi făceam multe cantonamente în străinate şi aveam experienţă. Asta s-a văzut şi în meciuri. Am reuşit să-i batem cu 2-1.