Echipa
Sezon încheiat cu o înfrângere!
FC Argeș a terminat această ediție de campionat cu o înfrângere. Piteștenii au pierdut cu 0-1, confruntarea de luni seară, de pe propriul teren, cu FC Voluntari, din etapa a zecea a play-off-ului Ligii I. foto: Gabriela Neacșu
Ilfovenii au deschis scorul chiar la prima acțiune a partidei, Vadim Rață trimițând cu capul în plasă din centrarea lui Lopes!. Replica echipei noastre a fost dată de Ganea, însă portarul oaspeților a reușit să respingă. Dobrosavlevici putea restabili egalitatea cu o lovitură de cap, dar Popa a reușit să scoată cu piciorul, de la rădăcina barei. Costin putea dubla avantajul ilfovenilor pe tabelă , însă Croitoru a reușit să-l blocheze la timp. Honciu a avut șansa de a marca în urma unei lovituri libere, dar balonul a trecut milimetric pe lângă bara laterală. După pauză, FC Argeș a fost foarte aproape de gol prin Ganea, iar Voluntariul a mai avut două șanse de a închide meciul prin Costin și Golan, însă Croitoru a fost la post de fiecare dată. În urma acestui eșec, piteștenii au terminat această ediție de campionat pe locul 6, cu o zestre de 27 de puncte.
FC Argeș – FC Voluntari 0-1(0-1) A marcat: Rață(min.1)
FC ARGEȘ: Croitoru – Tofan, Turda, Dobrosavlevici, Mușat(min.90 Al. Crivac) – Șerban(min.59 Palic), Honciu(min.58 Moisie) – Ișfan, Ganea(min.90 G.Oprescu), Dumitru(min.69 Dumitrașcu) – Fatai.
Rezerve neutilizate: Micle, Arias, Dinoci, Boldor
Antrenor: Andrei Prepeliță
FC VOLUNTARI: Popa – Meleke(min.46 Tavares), Tamaș, Armaș(cpt), Vlad – Miranda, Droppa(min.82 Achim), Rață – Costin(min.82 Ilie), L. Fulop(min.63 Golan), Lopes(min.73 Merloi).
Rezerve neutilizate: Râmniceanu, Andres, Briceag, Tehe
Antrenor: Liviu Ciobotariu
Cartonașe galbene: Dumitrașcu / Armaș, Lopes
Stadion: „Nicolae Dobrin”, Pitești
Arbitru: Viorel Nicușor Flueran / A1: Adrian Popescu / A2: Cristian Marius Marchidanu
Observatori: Nicolae Marodin, Mircea Călin
sursa rezumat video: Orange Sport