
Trei fotbaliști din academie au fost la un trial pentru România U15
În perioada 18-21 mai, Federația Română de Fotbal a organizat o tabără de selecție pentru generația de jucători născuți 2011, în vederea formării Echipei Naționale U15 a României pentru sezonul următor.
Pentru această tabără au fost selectați, în final, 102 jucători din peste 1.500 monitorizați la nivel național în Liga Elitelor și în străinătate, începând din august 2024. Pe durata taberei au fost organizate meciuri-școală între jucătorii selectați la care au participat antrenori de la toate categoriile de vârstă ale naționalelor de juniori, dar și membri din Comisia Tehnică a Federației Române de Fotbal. Noul proiect de scouting național, cu acțiuni de selecție la nivel regional, face parte din perioada de accelerare în dezvoltarea fotbalului românesc, iar obiectivul acestuia este identificarea celor mai talentați copii pentru prima convocare la un lot național, Under 15.
Prima etapă de scouting a acestei generații a avut loc în perioada august – septembrie, în a doua etapă au avut loc selecții în cele 6 regiuni, iar în a treia etapă s-au desfășurat acțiunile de pregătire și joc școală în cele 6 regiuni. Pe tot parcursul acestui sezon, jucătorii participanți în competițiile de elită U14 și U15 au fost monitorizați de către rețeaua de aproximativ 100 de scouteri implicați în proiectul Talent ID. O altă noutate este digitalizarea completă a procesului de raportare, fiecare tânăr fotbalist având o fișă digitală cu evaluările primite. Zilnic, cei 102 jucători au fost împărțiți în 6 echipe, disputându-se astfel 3 meciuri. Fiecare tânăr fotbalist a evoluat câte 50 de minute. Astfel, la final, jucătorii prezenți au bifat 3 partide, un total de 150 de minute. Pentru fiecare joc disputat, fotbaliștii au primit calificative de la 6 antrenori din cadrul FRF.
Din partea clubului nostru au fost invitați Eduard Buciu (fundaș stânga), Luca Constantinescu (fundaș dreapta) și Patrick Ungureanu (mijlocaș dreapta). Toți sunt componenți ai echipei FC Argeș U14, acolo unde sunt antrenați de Bogdan Vișan și Gheorghe Cristian.
Sperăm să îmbrace de cât mai multe ori tricoul Echipei Naționale. Felicitări!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.