Victorie importantă obținută la Reșița

FC Argeș a învins-o pe CSM Reșița cu 1-0, în deplasare, și a bifat al treilea succes din tot atâtea meciuri în Play-Off-ul Ligii a 2-a. În acest moment suntem pe loc de promovare directă, la 5 puncte de urmăritoare. Echipa noastră a dat lovitura prin Yanis Pîrvu, care a marcat singurul gol al întâlnirii în min. 52.

Prima repriză a meciului nu a fost deloc una bogată în ocazii. Singura situație i-a aparținut lui Dolghi, dar șutul său din minutul 27 s-a dus mult peste poarta lui Straton. Lucrurile s-au aprins pentru scurt timp după pauză. În minutul 52 a venit primul șut cadrat și unicul gol al partidei. Roman a scăpat periculos în flancul stâng și a tras la poartă. Dincă a respins în prima instanță, dar mingea a ajuns la Pîrvu, care a trimis mingea în plasă. Jucătorul nostru a punctat din opt metri, cu un șut la colțul lung. Reșița a forțat egalarea, dar elevii lui Flavius Stoican nu prea l-au amenințat pe Straton decât prin câteva tentative în final de meci.

După această victorie, vulturii alb-violeți sunt pe locul 3 cu 43 de puncte. CSM Reșița a rămas pe 4, cu 38 de puncte acumulate.

CSM Reșița: David Dincă – Mihai Dolghi, Cristian Bocșan, Elton da Silva (Cosmin Tucaliuc 78′) – Florin Gașpăr (Ianis Doană 65′), Ouadie Salhi, Alin Dudea (C), Vlad Chera (Nicușor Fota 78′) – Marius Cioiu – Moussa Samake (Andrei Burlacu 56′), Andrei Lascu (Robert Jerdea 56′) Rezerve neutilizate: Cătălin Căpățână – Denis Fărăgău, Erico da Silva, Alexandru Negru Jucător adițional: Andrei Florescu Antrenor: Flavius Stoican

FC Argeș: Cătălin Straton – Mario Tudose, Guilherme Garutti, Esteban Orozco (Andrei Tofan 86′) – Florin Borța, Takayuki Seto, Kevin Doukoure, Marius Briceag (C) – Yanis Pîrvu, Mihai Roman (Franck Tchassem 67′), Robert Moldoveanu (Eldin Mehmedovic 90+3′) Rezerve neutilizate: Denis Oncescu – Patrick Dulcea, Ionuț Rădescu, Gabriel Gheorghe, Andrei Dinu, Paul Mitrică Antrenor: Bogdan Andone

Stadion: ”Mircea Chivu” (Reșița – Caraș-Severin). Arbitru: Viorel Nicușor Flueran (Craiova – Dolj). Asistenți: Cosmin Bojan (Târgu Mureş – Mureş) și Patrik-Ștefan Sandu (Timişoara – Timiş). Rezervă: Marius Daniel Bădoiu (Craiova – Dolj). Observator arbitri: Luis Moisescu (Drobeta-Turnu Severin – Mehedinţi). Delegat joc: Romeo Malac (Timişoara – Timiş).

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

This will close in 10 seconds