Vor calificarea în play-off-ul Cupei României
Vedița Colonești – FC Argeș, joi, ora 17.30
FC Argeș începe aventura din această ediție a Cupei României Betano. Echipa noastră va întâlni joi, de la ora 17.30, în deplasare, pe Vedița Colonești, reprezentanta județului Olt în cel de-al treilea eșalon fotbalistic al României.
Confruntarea dintre argeșeni și olteni contează pentru turul III al competiției KO, fază în care au intrat în competiție și echipele din Liga 2. În tururile precedente, Vedița Colonești a trecut de Sporting Roșiori(2-1) și Petrolul Potcoava(3-2), echipe care activează tot în Liga 3. Piteștenii merg la Colonești doar cu gândul de a obține victoria și calificarea în play-off-ul acestei întreceri, fază în care vor intra în luptă și primele opt echipe din Liga I: ”Ne dorim calificare în Cupă și victorie la Tunari. E clar și sperăm să reușim acest lucru, pentru că ăsta este obiectivul. Vom vedea ce va fi. În Cupă, din punctul nostru de vedere, vrem să mergem cât mai departe, cât putem de mult. E clar că ne dorim calificarea. Pentru asta ne antrenăm, pentru asta ne pregătim. Vor fi jucători care au jucat mai puțin, sunt jucătorii tineri, pe care trebuie să-i vedem la lucru. Vor fi și jucători de la tineretul nostru și trebuie să demonstreze că pot trece de o echipă din Liga a 3-a, dacă vor să joace la Liga a 2-a și să tragă pentru promovarea în Liga 1”, a spus Alexandru Pelici, antrenorul echipei noastre, la finalul întâlnirii cu CS Mioveni.