#VulturiiLaMeci – Metaloglobus
Duminică, 3 septembrie, de la ora 11:00, pe stadionul din Clinceni (Ilfov), se va disputa meciul dintre Metaloglobus și FC Argeș, din cadrul etapei a cincea a ligii secunde.
Cei care doresc să facă deplasarea cu mașinile personale de la Pitești, vor introduce pe Waze / Google Maps „Stadionul Clinceni”. Trebuie să luați în calcul că din Pitești și până la arenă, drumul se va parcurge într-o perioadă estimată de aproximativ 1 oră și 30 minute. Parcare se găsește în jurul stadionului.
Vulturii care vor să facă deplasarea cu trenul, trebuie să ia în calcul că de la Gara de Nord și până în Clinceni, deplasarea cu transportul în comun durează aproximativ o oră. Din Pitești pot pleca cu R-E 9252 (pleacă la 6:55 și ajunge în București Nord la 8:31) sau cu R-E 9204 (pleacă la 8:00 și ajunge în București Nord la 9:40).
Prețul biletelor pentru această partidă este 30 de lei. Acestea vor putea fi achiziționate de la casa de bilete arondată oaspeților, din incinta Stadionului Clinceni.
articol scris de Andreea Ionescu, voluntar în cadrul departamentului de social media