⚪🟣Juniorii de la FC Argeș încep competițiile organizate de FRF

După o vacanță de două luni, în acest week-end se va da startul competițiilor de juniori organizate de Federația Română de Fotbal.
Prima echipă a clubului nostru care va intra în scenă este FC Argeș Under 16, trupa pregătită de antrenorul Florin Drăgușin urmând să întâlnească astăzi, sâmbătă, 20 august, de la ora 12.00, pe propriul teren, pe Universitatea Craiova, ocupanta locului 3 în precedenta ediție de campionat.

Duminică, 21 august, de la orele 12.00 și 14.00, FC Argeș va întâlni în deplasare, în Liga de Tineret și Liga Elitelor Under 17, pe LPS Banatul Timișoara.

 

Cele trei echipe ale clubului nostru au ca obiectiv principal creșterea și promovarea tinerilor pentru echipa de seniori, însă nu vor fi neglijate nici rezultatele.

👉Liga Elitelor U16, seria 3: ACS Mediaș 2022, LPS Pitești, Universitatea Craiova, FC U Craiova 1948, AFC Hermannstadt, Chindia Târgoviște, CSS Craiova, FCSB 2, CSS Dinicu Golescu Câmpulung, FC Inter Star Sibiu, CS Mioveni, FC Argeș
👉Liga de Tineret și Liga Elitelor U17, seria Vest: Ripensia Timișoara, Universitatea Cluj, Universitatea Craiova, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, UTA, Viitorul Cluj, AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, Politehnica Timișoara, LPS Banatul Timișoara, CFR Cluj, ACS Kids Tâmpa Brașov, FC Argeș
➡Programul echipelor de juniori ale clubului FC Argeș și loturile cu care vom aborda aceste întreceri:
➡Liga Elitelor Under16:
Sâmbătă, ora 12.00: FC Argeș U16 – Universitatea Craiova U16(Complex Sportiv Nicolae Dobrin)
➡Liga de Tineret Under18:
Duminică, ora 12.00: LPS Banatul Timișoara – FC Argeș (stadion LPS Banatul)
➡Liga Elitelor Under17:
Duminică, ora 14.00: LPS Banatul Timișoara – FC Argeș U17(stadion LPS Banatul)

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds