🆕FC Argeș a prezentat fanilor noul echipament

FC Argeș și-a prezentat vineri seară lotul și noul echipament de joc în cadrul unui eveniment

de gală care a avut loc pe stadionul Nicolae Dobrin. De sâmbătă dimineață, noile haine ale alb-violeților au devenit disponibile și pentru fani. foto: Gabriela Neacșu

Lansarea noii colecții a avut loc la Fan Shop FC Argeș, în prezența fotbaliștilor Tony Njike, Bryan Alceus, Enzo Celestine, Dorian Bertrand și Cătălin Straton, jucători transferați de gruparea din Trivale în această vară.
În meciurile de pe propriul teren, echipa noastră va evolua în echipament violet, cu dungi în două nuanțe și linii subțiri albe verticale. La partidele din deplasare, ”vulturii” vor îmbrăca tricouri albe, cu umerii și mânecile de culoare violet. Echipamentul de rezervă pentru acest sezon este format din tricou turquoise, shorturi și jambiere albe sau violet. Echipamentul de portar principal este de culoare chihlimbar, cu negru, iar cel rezervă este de culoare verde neon. Seturile de echipament sunt produse de firma italiană Macron, partenerul tehnic al clubului FC Argeș. Noua colecție de echipament a fost prezentată vineri seară de tinerii jucători piteșteni George Micle, Vlad Frumuzache, Vlad Domșa, Alexandru Florescu, Yanis Pîrvu, Ramon Gașpar, Alexandru Dinoci și Gino Oprescu.
Noile modele de tricouri și shorturi au stârnit interesul celor peste o sută de fani care au trecut pragul magazinului oficial în decurs de doar câteva ore. Cei cinci fotbaliști prezenți la întâlnirea cu fanii au dat autografe, au participat la o sesiune foto și au înmânat cardurile de abonat celor care și-au achiziționat abonamente.