24 de ani de la ultimul meci european în Trivale

Astăzi se împlinesc 24 de ani de la ultimul meci european disputat în Trivale. La Pitești venea Celta Vigo, revelația momentului în campionatul spaniol.

Pe 15 septembrie 1998 se disputa primul meci al dublei cu RC Celta Vigo, meci pe care aveam să îl pierdem cu 1-0, în Trivale. Din echipa spaniolilor făceau parte jucători uriași ca: Michel Salgado, Claude Makelele sau Valery Karpin.

în faţa a 20.000 de spectatori prezenţi în tribunele stadionului din Trivale, veniţi asiste la prima manşă a turului I din cadrul Cupei UEFA dintre FC Argeş şi Celta Vigo, elevii lui Silviu Dumitrescu şi Nicolae Dobrin n-au reuşit se mobilizeze astfel încât să-şi apropie victoria. Oaspeţii au avut încă din primele minute iniţiativa, Juan Sánchez, concretizând (min. 25) prin golul reuşit pintr-un şut din interiorul careului, ţelul cu care echipa antrenorului fondaţiei sale, Victor Fernandez, a venit în România. Abia în actul secund „violeţii” şi-au trecut în cont o ocazie mai clară de gol ratată însă în minutul 62 de Bardeş. Apoi, în minutul 75, Penev semnează golul numărul 2 al lui Celta Vigo, dar acesta a fost anulat de arbitrul întâlnirii, cipriotul Andreas Georgiu, pe motiv de ofsaid. Piteştenii au pierdut fară a se face însă de râs, la finalul meciului fiind aclamaţi minute în şir de suporteri care au înţeles că: “Ne-am depăşit condiţia. S-a văzut am muncit, am vrut, dar a fost o diferenţă de clasă între noi şi această selecţionată mondială”, după cum declara preşedintele grupării argeşene, Gabriel Sicoe.

Juan Sánchez, marcatorul golului, avea să strălucească ulterior în tricoul Valenciei, alături de care a jucat două finale de UEFA Champions League. Spaniolii, au ajuns în acel sezon în sferturile Cupei UEFA, eliminând pe Aston Villa FC și Liverpool, numele grele ale fotbalului englez. Au fost eliminați din competiție de Olympique de Marseille, câștigătorii medaliilor de argint.