Echipa
Luca Crăciun, convocat la România U19 pentru turneul internațional din Serbia
Portarul clubului nostru, Luca Crăciun, împrumutat în acest sezon la SCM Râmnicu Vâlcea, a fost convocat la echipa națională U19 a României pentru participarea la „Memorialul Stevan Vilotić”, turneu internațional de pregătire care se va desfășura în Serbia, în perioada 24–29 septembrie 2026.
Selecționerul Marin Ion a convocat un lot format din 21 de jucători pentru această acțiune, printre care se numără și goalkeeperul alb-violet.
Reprezentativa U19 a României, alcătuită din fotbaliști născuți începând cu 1 ianuarie 2008, va disputa trei partide de pregătire împotriva selecționatelor similare din Ungaria, Serbia și Bulgaria.
- 24 septembrie • 17:00 România – Ungaria (Bačka Topola, Serbia)
- 26 septembrie • 17:00 Serbia – România (Kula, Serbia)
- 29 septembrie • 15:30 Bulgaria – România (Senta, Serbia)
Felicitări, Luca! Îți dorim mult succes în tricoul echipei naționale!