Info
Victorie de moral!
Astra Giurgiu – FC Argeş 0-1(0-0) A marcat: Malele (min.77 penalty)
FC Argeș a obținut o victorie foarte importantă în runda cu numărul 3 din play-out-ul Ligii I. Piteștenii au reușit să se depărteze momentan de zona minată a clasamentului după ce s-au impus cu 1-0, în deplasarea de sâmbătă seară, la Giurgiu, contra Astrei. Foto: Sport Pictures
Unicul gol al partidei a fost înscris în minutul 77 de Cephas Malele, din penalty. Prima repriză a fost una foarte echilibrată, cu puține ocazii de gol. Lovitura de cap a lui Dumitru și șutul defectuos al lui Merloi au fost singurele faze de poartă notabile. După revenirea de la cabine, giurgiuvenii au forțat desprinderea pe tabelă. Merloi a lovit bara la cinci minute de la reluarea jocului, cu un șut din afara careului, iar Valentin Gheorghe a fost blocat in extremis de Greab, șapte minute mai târziu. Același Merloi l-a întins pe portarul alb-violeților cu un șut din afara careului. Greab a avut o intervenție excelentă și în fața lui Valentin Gheorghe care scăpase singur. Piteștenii au primit penalty în minutul 76 după ce Boe-Kane l-a ținut în careu pe Turda. Malele a înscris cu emoții și a modificat tabela. Cu câteva minute înainte de această lovitură de pedeapsă, centralul Antonie nu a acordat nimic la o împingere evidentă în careu asupra lui Turda. Reluările tv au arătat clar că la acea fază se impunea acordarea loviturii de la 11 m pentru alb-violeți. Cu cele trei puncte câștigate, FC Argeș a ajuns la 24 de puncte și a urcat pe locul 3 în clasamentul play-out-ului. Giurgiuvenii sunt pe locul patru, cu un punct mai puțin. Următorul joc al echipei noastre este programat marți, 27 aprilie, de la ora 19.00, pe stadionul Nicolae Dobrin, cu UTA Arad.
Caseta tehnică:
Astra Giurgiu: Lazar – Raspopovici, Găman, Graovac, Lamanje – G. Şerban(min.18 Crepulja), Kane, Wuthrich(min.74 Canadja) – Merloi(min.74 Stahl), Krpic(min.63 Montini), Gheorghe. Antrenor: Eugen Neagoe.
FC Argeş: Greab – Tofan, Maric, Turda, Muşat – Meza Colli, I. Şerban – Grecu(min.63 Drăghici), Palic, Dumitru – Malele. Antrenori: Andrei Prepeliță și Mihăiță Ianovschi.
Cartonașe galbene: Graovac, Lamanje / I. Șerban, Palic.
Arbitru: Andrei Antonie
Asistent 1: Imre Laszlo Bucsi
Asistent 2: Adrian Vornicu
Arbitru de rezervă: Horia Mladinovici
Observator joc: Ion Cățoi
Observator arbitri: Liviu Ciubotariu