FCU 1948 – FC Argeș

Recap

SuperLiga 2022-2023

FCU 1948 CRAIOVA
FC Argeș
Examinează

Recap

Piteștenii au făcut un joc destul de slab, ocaziile mari de gol lipsind cu desăvârșire. După o jumătate de oră anostă, fără oportunități de a marca la ambele porți, oltenii puteau deschide scorul prin Bahassa, însă Greab a reușit să respingă șutul acestuia. Un ultimul minut al primei reprize, Ișfan putea aduce Piteștiul în avantaj, dar a tras slab din preajma careului de 16 m. Imediat după pauză, Radu Negru, din poziție ideală, a trimis în bara transversală. Cu o jumătate de oră înainte de final, Craiova a deschis scorul în urma unei gafe a lui Jakolis. Fundașul echipei noastre a trimis încet balonul către propriul portar, Bahassa a interceptat și a șutat, Greab a respins mingea până la Chițu care a îndeplinit o simplă formalitate. Cu zece minute înainte de final, oltenii își puteau dubla avantajul pe tabelă, însă Greab a avut o intervenție foarte bună la șutul lui Chițu. În urma acestui eșec, FC Argeș a coborât pe locul 11, cu cele 22 de puncte acumulate, cu unul mai mult decât FC Botoșani, prima echipă aflată pe loc de baraj.

FCU Craiova – FC Argeș 1-0(0-0) A marcat: Chițu (min.61)

FCU CRAIOVA: Gurău – Negru, Paramatti(min.76 R. Grigore), Duarte, Huyghebaert – Achim, Albu – Baeten(min.90 Van Durmen), Bauza, Bahassa – Iancu(min.46 Chițu)
Rezerve neutilizate: Mogoșanu – Blidar, Marquet, Blănuță, Sidibe, Zanfir
Antrenor: Nicolo Napoli

FC ARGEȘ : Greab – Jakolis, M. Constantin, Cestor, Vianna – Meza Colli(min.66 Crețu), Njike – Ișfan, Șerban(min.20 Alceus), Bertrand(min.76 Calcan) – Garita
Rezerve neutilizate: Micle – Covaci, Dobrosavlevici, Pîrvu, Raynov, A. Stoica
Antrenor: Constantin Schumacher

Cartonașe galbene: Iancu, Paramatti / M. Constantin, Cestor

Stadion: Complex Sportiv (Craiova)

Arbitru: Marcel Bîrsan (București) / A1: Radu Ghinguleac (București) / A2: Marius Mihai Marica (Bistrița) / Arbitru VAR: Iulian Dima (București), Arbitru AVAR: Cristina Trandafir (București) / Rezervă: Florin Andrei (Târgu Mureș)

Observator joc: Marcel Vasile

Observator arbitri: Irina Mîrț (București)

#Fundașul Andrei Tofan este suspendat pentru acest joc din cauza cumului de cartonașe

Livetext:

min.1: A început partida

min.8: Gabi Iancu este avertizat cu un cartonaș galben pentru o simulare în careu

min.18: Prima schimbare la FC Argeș. Iese Ionuț Șerban, accidentat, intră Bryan Alceus

min.24: Marius Constantin primește un cartonaș galben pentru un fault la mijlocul terenului

min.33: Bahassa trage la poartă, Greab respinge, iar Marius Constantin degajează și îndepărtează pericolul

min.45: Ișfan trimite de la 20 m direct în brațele portarului

min.45+2: Prima repriză se termină cu un scor alb

min.46: Prima schimbare la gazde. Iese Gabi Iancu, intră Aurelian Chițu

min.46: A început repriza secundă

min.47: Bahassa centrează în careu, balonul ajunge la Radu Negru care șutează în transversală

min.51: Paramatti este avertizat cu un cartonaș galben

min.61: 1-0! Jakolis trimite încet către propriul portar, Chițu interceptează balonul și înscrie!

min.65: A doua schimbare la FC Argeș. Iese Meza Colli, intră Geani Crețu

min.71: A doua înlocuire la FC U Craiova. Iese Lorenzo Paramatti, accidentat, intră Ricardo Grigore

min.73: Njike trage de la 25 m, însă un fundaș se interpune pe direcția șutului, iar Gurău reține

min.74: Jakolis centrează în careu, iar Bertrand reia spre poartă, însă portarul oltenilor respinge

min76: A treia schimbare la FC Argeș. Iese Dorian Bertrand, intră Andreias Calcan

min.79: Chițu trece de Cestor, trage la poartă, însă Greab reușește să respingă balonul

min.88: Schimbare la gazde. Iese Baeten, intră Van Durmen

min.90: De la marginea terenului s-au arătat 3 minute suplimentare

min.90+1: Mike Cestor este avertizat cu un cartonaș galben

min.90+3: Se termină partida. FC U Craiova se impune cu 1-0 după gafa lui Jakolis

Details

Dată Time League Sezon Full Time
12 decembrie 2022 17:30 SuperLiga 2022-2023 0'

Rezultate

ClubRezultat finalREZULTAT
FCU 1948 CRAIOVA1Victorie
FC Argeș0Înfrângere

FCU 1948 CRAIOVA

Aliniere Atacuri periculoase Ocazii de gol Goluri Atacuri Pasă de gol Cartonașe galbene Cartonașe roșii Faulturi Cornere Offside
 0000000000

FC Argeș

Aliniere Atacuri periculoase Ocazii de gol Goluri Atacuri Pasă de gol Cartonașe galbene Cartonașe roșii Faulturi Cornere Offside
 0000000000