Comunicat
Portarul Vlad Frumuzache, împrumutat la CSM Deva
FC Argeș și CSM Deva au ajuns la un acord pentru împrumutul portarului Vlad Frumuzache. Înțelegerea dintre cele două cluburi a fost parafata pentru 1 an și 6 luni, clubul nostru păstrând opțiunea de a-l readuce la Pitești în fiecare perioadă de transferuri.
În prima parte a acestui sezon competițional, goalkeeperul în vârstă de 17 ani a evoluat în Liga de Tineret. Acesta a jucat 8 meciuri de campionat și 2 de Cupa României. Acum are șansa de a se căli la o formație care luptă pentru promovarea în eșalonul secund al fotbalului românesc. Echipa de pe malul Mureșului este în prezent liderul Seriei VII din Liga a 3-a, cu 39 puncte, fiind urmată de CSO Filiași cu 34 de puncte.
Mult succes, Vlad!