#VulturiiLaMeci – FC Hermannstadt
Sâmbătă, 22 aprilie, de la ora 15:00, pe Stadionul Municipal Sibiu, se va disputa meciul dintre AFC Hermannstadt și FC Argeș, în cadrul etapei a 5-a a Play-out-ul Superligii.
Dacă folosiți Waze sau Google Maps puteți introduce: „Stadion Municipal Sibiu, Aleea Mihai Eminescu”. Cei care doresc să facă deplasarea cu mașinile personale de la Pitești, trebue să știe că de la intrarea în orașul Sibiu și până la arenă, sâmbătă în jurul orei meciului, vor face aproximativ 20 minute. Parcarea se găsește în incinta stadionului.
Dacă ajungeți mai devreme și să alegeți să vizitați puțin orașul, din zona centrală până la stadion puteți să folosiți mijloacele de transport în comun. De la stația Sala Thalia luați autobuzul nr. 13 până la stația Lomonosov, iar de acolo mergeți pe jos 8 minute până la stadion.
Suporterii care aleg să facă deplasarea cu trenul pot să meargă până la arenă cu autobuzul nr. 3. Veți merge 7 stații, de la „Gară”, până la „Sala Transilvania”.
Prețul biletelor pentru această partidă este 20 de lei. Acestea vor putea fi achiziționate de la casa de bilete arondată oaspeților, din incinta Stadionului Municipal din Sibiu.
Cei care ajung mai devreme pot să viziteze centrul istoric al orașului Sibiu sau pot mânca la unul dintre restaurantele din apropierea stadionului, respectiv: Hug the Plate Oituz, Mo’s Burgers, Joyme Pub sau Proper Pizza & Pasta.
articol scris de Andreea Ionescu, voluntar în cadrul departamentului de social media